Din roadele lor îi veţi cunoaşte pre ei. Au doar vor culege din spini, struguri?
Sau din ciulini, smochine ? Aşa tot pomul bun, roade bune face, iar pomul rău, roade rele face. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune.
Deci, tot pomul care nu face roadă bună, se taie şi în foc se aruncă
Matei 7, 16-19
Referitor la multitudinea de curente ideologice contemporane, părintele Serafim Rose († 1982) spunea: ,,Nu văd totuşi cum se poate nega faptul că ideile ‘moderne’ alcătuiesc până la urmă un întreg: ele se formează întâi în afara Bisericii, se dezvoltă în minţile atee şi agnostice, apoi străbat întreaga societate până ce ajung în Biserică, schimbându-şi între timp forma spre a se potrivi cu fiecare curent de idei”.
Dar această opinie despre circuitul ideilor nu este împărtăşită de toţi. Alţii văd în deschiderea Bisericii faţă de propunerile venite din afara ei un lucru benefic: ,,Pentru această reînnoire (n.a.: este vorba de începutul dialogului ecumenist), pentru această răsturnare de atitudini, un rol decisiv l-au avut incitările din afara instituţiilor oficiale. În societatea umană, simplu definită, spiritul de toleranţă, dorinţa de cunoaştere şi de respect al celuilalt o luaseră înaintea atmosferei şi a stărilor bisericeşti (O dovadă în plus, dacă mai era nevoie, că Duhul suflă unde vrea …). Instituţia ecleziastică nu putea rămâne în urmă: se cade salutată şi conştiinţa şi umilinţa acelora dintre reprezentanţii ei care au iniţiat dialogul ecumenist” [1].
Aşadar, răul cel mare porneşte dintre noi, cei din Biserică, datorită faptului că nu luăm măsurile necesare pentru a ne apăra de duhul lumesc. Acesta ne pătrunde şi apoi noi începem să-l răspândim provocând dezbinare, fiindcă nu mai urmăm calea Sfinţilor Părinţi, ci mai mult a modelor intelectuale contemporane. De aceea, Sfinţii Apostoli şi apoi Sfinţii Părinţi au fost atât de categorici în ce priveşte alterarea dreptei credinţe: ,,În Noul Testament, intoleranţa este mai mult aplicată celor din interior, ereticilor şi evreilor, pe când în cazul celorlalţi oameni este aplicată îngăduinţa”[2].
Aşa cum ideile dezvoltate de psihanaliză au pătruns în ‘mentalul colectiv’, şi acum ele sunt luate de bune, fără să se mai întrebe nimeni despre originile şi scopul psihanalizei, la fel se întâmplă cu mişcarea ecumenistă: toţi vorbim despre ea şi aproape nimeni nu mai caută să-i afle adevăratele rădăcini.
Faptul că ecumenismul este un produs şi un instrument al masoneriei a fost demonstrat deja şi doar un om naiv ar mai putea considera ecumenismul drept o lucrare duhovnicească şi bineplăcută lui Dumnezeu. Totuşi, pentru a preîntâmpina eventuale obiecţii, putem aduce câteva mărturii în acest sens. Un argument mai original este următorul: dacă ecumenismul este o lucrare duhovnicească, cum se face că toate revistele bisericeşti (care de altfel erau strict cenzurate) apărute în timpul regimului comunist (care se ştie cât de anti-creştin era) erau ticsite de nenumărate ştiri şi articole privind mişcarea ecumenistă ?! Permitea oare doctrina comunistă ca prin ecumenism să se întărească creştinismul global, când ea lupta făţiş împotriva lui ? În nici un caz. Din contră, prin ecumenism se încerca şi se încearcă o slăbire, o diluare şi o pervertire a creştinismului.
Metodistul american John Mott (1865-1955), ,,părintele Consiliului Mondial al Bisericilor”[3], a avut o activitate tipică unui mason şi cu totul depărtată de duhul autentic creştin. El a fost preşedintele Conferinţei de la Edinburgh din 1910, care a lansat ecumenismul modern. Cercetătorii mai noi ai mişcării ecumeniste au demonstrat că cei care au susţinut financiar această mişcare au fost motivaţi de interese economice. Se cunoaşte în amănunt astăzi, după o lungă ‘conspiraţie a tăcerii’, strânsa colaborare dintre magnatul baptist american John D. Rockefeller jr. şi John Mott. Cel dintâi a susţinut cu sume uriaşe de bani dezvoltarea ecumenismului la începutul secolului XX, afirmând: ,,Nu cunosc o asigurare mai bună pentru un om de afaceri în ce priveşte siguranţa investiţiilor sale, prosperitatea ţării sale şi stabilitatea viitoare a guvernului nostru, decât poate aduce această mişcare (este vorba aici de Mişcarea Mondială Interbisericească – Interchurch World Movement)”. Iar în alt loc, acesta îşi motivează sprijinul dat ecumenismului spunând că ,,un creştin este creştin, indiferent de ce biserică aparţine”[4].
Ecumenismul interreligios este promovat de cele mai multe ori din motive cu totul străine de teologie: ,,Rabinul Levi Olan (preşedintele Conferinţei Centrale a Rabinilor Americani) cere evreilor americani restrângerea dialogului ecumenist cu ceilalţi cetăţeni (americanii creştini) pentru că unii dintre aceşti cetăţeni nu asigură sionismului-Israel sprijin politic suficient. Aceasta este de asemenea politică sionistă … deghizată în teologie”[5]. Aceleaşi interese financiare se ascundeau şi în spatele Parlamentului Mondial al Religiilor şi Primului Congres de Istoria Religiilor despre care spunea chiar un istoric al religiilor că ,,amândouă au fost sponsorizate şi promovate nu numai de interese religioase şi academice, ci şi de puternice interese de afaceri”[6].
Şi mai clar vedem exprimată această legătură în cuvintele unui mason francez care spunea: ,,Pentru a păstra unitatea între membrii lojilor, pastorul Anderson a avut ideea, în primul articol al Obligaţiilor din Constituţiile din 1723 şi mai ales din 1738, de a-i face pe masoni să adopte punctul de vedere universal al noahismului[7] (religia naturală), singura capabilă de a face să domnească toleranţa religioasă printre masonii anglo-saxoni împărţiţi între catolicism, anglicanism, diverse forme de protestantism şi deism. Această referinţă ‘disciplinară’ a lui Anderson la noahism se baza prin urmare pe voinţa deliberată a ecumenismului cu mult timp înainte. (…) Anderson dorea să-i facă pe masoni să adopte punctul de vedere universal al noahismului în intenţia ecumenistă de a face să domnească toleranţa în lojile anglo-saxone, ameninţate de certurile religioase. (…) Aceste trei scopuri ale noahismului masonic din secolul al XVIII-lea sunt şi astăzi actuale: ele se menţin la sfârşitul secolului al XX-lea în centrul preocupărilor hermeneutice, simbolistice şi universaliste ale masonilor din Marea Lojă a Franţei şi a obedienţelor ce au aceeaşi tradiţie”[8].
Dacă prin globalizare se încearcă unirea politică a lumii, prin ecumenism se încearcă unirea religioasă a acesteia şi formarea ,,religiei viitorului” despre care ne vorbeşte pe larg părintele Serafim Rose într-una din cărţile[9] sale: ,,Dacă, aşa cum proclamă Roma, omenirea va ajunge la o armonie religioasă văzută aici, pe pământ, neîndoielnic, ea va cuprinde nu o credinţă creştină comună, ci un fel de înţelegere întemeiată pe toleranţă şi stimă”.
Principiile care animă cele două organizaţii sunt asemănătoare până la contopire. Ambele au creat o structură supra-confesională şi supra-religioasă, prin care încearcă să depăşească ,,barierele” dintre confesiuni şi religii şi să le aşeze pe toate pe picior de egalitate.
,,Loja masonică este un fel de mişcare ecumenistă extra-eclezială”[10].
Într-un interviu care se poate asculta pe site-ul www.orthodoxmedia.com, părintele Dumitru Stăniloae afirmă de asemenea că el consideră ecumenismul un produs al masoneriei. Toţi părinţii de marcă ai contemporaneităţii consideră masoneria ca fiind o învăţătură greşită, ca şi fiica ei, ecumenismul. Părintele Sofronie de Essex scria despre această mişcare: ,,În vremea de acum, o mare parte a creştinismului din lume înclină spre una din cele mai primejdioase erezii. Această erezie constă în pretenţia că în zilele noastre nu mai este o singură Biserică ce să fi păstrat deplin adevărul învăţăturii lui Hristos, care stăpâneşte deplin cunoaşterea tainei sfintei vieţi pline de har în privinţa moralei şi nevoinţei; se consideră că multe din Bisericile ce se numesc ale lui Hristos au acelaşi har şi deci trebuie să se facă o unire a Bisericilor într-un oarecare program de obşte al tuturor. (…) Să fii adânc convins în inimă şi în minte că există pe pământ acea una adevărată Biserică pe care Domnul a întemeiat-o, că acea Biserică păstrează nestricată învăţătura lui Hristos, că ea în întregul ei (iar nu în vreunul din mădularele ei) deţine deplinătatea cunoaşterii şi a harului şi este fără de prihană. (…) Cel ce se va îndepărta de la o astfel de credinţă, acela nu va putea sta”.
Dacă nu există, aşa cum susţin unii, nici o legătură între masonerie şi ecumenism, atunci cum se face că paşi care nu s-au făcut sute de ani între creştini de diferite confesiuni, s-au făcut o dată cu ajungerea în funcţiile cheie ecleziastice a unor masoni. Ne referim aici, de exemplu, la tristul caz al patriarhului ecumenic şi mason[11] Athenagora (1948-1972), prin ale cărui mijlociri a fost ridicată anatema asupra ereziilor romano-catolice. El a avut un ucenic foarte apropiat, anume arhimandritul român Andre Scrima[12], care s-a afirmat de asemenea prin numeroase activităţi ecumeniste, promovând un creştinism de multe ori depărtat de autenticul duh ortodox.
Un alt mason din rândul clerului a fost arhiepiscopul de Canterbury, Geoffrey Fisher (1887-1972) care, de asemenea, a făcut pasul epocal de a se întâlni cu papa, fapt ce nu se mai întâmplase din secolul al XVI-lea[13].
Deşi masoneria spune mereu că în lojile ei nu se vorbeşte despre religie, să vedem faptele care se ascund în spatele acestor vorbe cu două înţelesuri. Pe site-ul unuia dintre cei 3 candidaţi la conducerea masoneriei române, Cristian Tiberiu Popescu scrie: ,,În ziua de 8 octombrie 2006, candidatul Cristian Tiberiu Popescu a fost primit de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, la sediul patriarhiei din Istanbul (foto). Întrevederea s-a axat pe probleme privind ecumenismul în etapa Ecumenism 72 2contemporană – atât cel confesional, cât şi cel al diverselor orientări de spiritualitate, ce trebuie să constituie punţi de legătură între diferite grupuri umane”.
Legătura dintre masonerie şi ecumenism este întărită şi de înfiinţarea la iniţiativa liderilor masoni a unor ‘capele ecumenice’. De exemplu, prima capelă de acest fel din Franţa a fost creată în 1970 la iniţiativa unor lideri catolici, protestanţi şi ai marelui rabinat al Marsiliei. ,,Loc de cult deschis tuturor confesiunilor, punct de adunare şi de întâlnire a tuturor celor ce cred în Dumnezeu, fără deosebire nici de rasă, nici de origine, capela ecumenică din Bouc-Bel-Air, a cărei creaţie a fost în mod egal încurajată şi de fostul mare maestru al Marii Loji a Franţei, Richard Dupuy, a fost consacrată în templu masonic de marele maestru Pierre Simon, în data de 8 mai 1971”[14]. Monseniorul romano-catolic de Paris, Daniel Pezeril, invitat fiind de acelaşi mare maestru Pierre Simon să vorbească într-o lojă a spus: ,,Masonii au fost respinşi pentru că ei au inventat ecumenismul într-un timp în care Biserica se încăpăţâna să afirme că în afara ei nu există mântuire. Acea Biserică nu este a mea”[15].
Asemenea capele ecumenice există şi în România. Prima dintre acestea se pare că a fost înfiinţată la Hunedoara în 1998. autorul cărţii de mai sus, masonul J.J. Gabut spunea că ,,masoneria în secolul al XVIII-lea era ‘ecumenistă’ avant la lettre. Ceea ce în fond este fără îndoială adevărat, deoarece ea era prima instituţie care a adunat în mijlocul ei creştini de toate confesiunile”. Apoi continuă: ,,Revoluţia ecumenistă dorită de Papa Ioan Paul al II-lea (1978-2005), începută de Papa Paul al VI-lea (1963-1978), este astăzi ireversibilă. Fiecare mason, oricare ar fi credinţa sa, poate să depună propria cărămidă la el [ecumenism]. Confruntaţi cu integrismul – acest rău absolut – el trebuie să se asocieze acestui vast efort de înţelegere între toate religiile”.
Aşadar, după cum constatam mai devreme, ceea ce mai întâi se gândea şi se practica în loji, se propovăduia apoi în societate pe plan mondial. ,,În acelaşi fel în care ecumenismul nu are limite planetare pentru că trebuie ca, în cele din urmă, să vizeze apropierea şi apoi unirea tuturor religiilor lumii, inclusiv religiile din Extremul Orient, în acelaşi chip, universalismul masonic nu trebuie să cunoască nici un fel de frontieră”.
Pentru a realiza în toată profunzimea sa căderea şi practic masonizarea unei părţi însemnate a occidentului, putem da un mic detaliu. Încă din 1948, citim în ziarul New York Times un anunţ în care ni se spune că în ziua următoare masonii din New York vor celebra ‘Duminica mersului la biserică’ la care se aşteaptă peste 300.000 masoni. ,,În biserici şi sinagogi au fost pregătite slujbe speciale şi în multe lăcaşuri de cult se va spune o rugăciune specială numită ‘rugăciunea masonului’. O slujbă specială pentru masonii creştini şi evrei se va ţine mâine la Templul Israel” unde va predica rabinul Rosenblum şi un cleric unitarian. Masonii au fost invitaţi şi la biserica prezbiteriană unde pastorul va ţine o ‘predică masonică’. De asemenea, aflăm că ‘Noaptea Rotary’ anuală se va ţine de către Clubul Rotary în biserica reformată unde va predica cunoscutul pastor Norman Vincent Peale [mason de grad 33][16].
O contrazicere flagrantă a afirmaţiei că ,,în loji nu se discută politică şi religie” găsim într-o scriere a unui mason român, dintr-un volum apărut sub coordonarea fostului mare maestru al Marii Loji Naţionale a României, Gheorghe Comănescu. Iată ce spune acesta în studiul său numit ,,Marele secret al reconcilierii”: ,,Iar noi, francmasonii, trebuie să lucrăm pentru reunirea tuturor bisericilor într-o unică Federaţie, în interiorul căreia fiecare cult să păstreze specificitatea proprie a Ordinului nostru ce uneşte armonios o mare varietate de rituri”[17] …
________________________
NOTE:
[1] Spunea A. Scrima într-un interviu apărut în volumul: Andre Scrima, Teme ecumenice, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 116.
[2] Arhimandrit Anastasios Yannoulatos, Various christian approaches to other religions, Editions Poreuthentes, Atena, 1971, p. 66.
[3] C. Howard Hopkins, ,,John R. Mott – Architect of World Mission and Unity” în Mission Legacies: Biographical Studies of Leaders of the Modern Missionary Movement, coord. Gerald H. Anderson, Orbis Books, 1995, p. 79.
[4] Apud Charles E. Harvey, ,,John D. Rockefeller, Jr., and the Interchurch World Movement of 1919-1920: A different angle on the ecumenical movement”, Church History, vol. 51, nr. 2 (iunie, 1982), p. 202.
[5] Rabbi Elmer Berger, ,,Jews in ecumenism”, The New York Times, 19 iulie 1969, p. 24. Şi articolul rabinului Olan din acelaşi cotidian, 17 iunie 1969.
[6] Joseph M. Kitagawa, ,,Humanistic and theological history of religions”, Numen, vol. 27 (1980), nr. 2, p. 198.
[7] N.r.: Legile noahide sunt imperative morale naturale, care au fost date, potrivit tradiţiei rabinice, de Dumnezeu lui Noe, ca un legământ etern al Său cu întreaga omenire. Ele nu se găsesc în Sfânta Scriptură unde se vorbeşte despre legământul cu Noe (Facerea 9), ci apar pentru prima dată, după Hristos, în scrierile tradiţionale iudaice. Cele 7 legi ale lui Noe sunt socotite de către evrei codul legislativ şi moral cel mai vechi al omenirii, iar impunerea lor pretutindeni, ca fiind de o generalitate acceptabilă tuturor, înseamnă cât se poate de limpede impunerea iudaismului pretutindeni şi negarea lui Hristos.
[8] Patrick Negrier, Gândirea masonică din secolul al XIV-lea până în secolul al XX-lea, Editura Libripress, Bucureşti, 2007, p. 131.
[9] Ieromonah Serafim Rose, Ortodoxia şi religia viitorului, ediţia a doua, Editura Cartea Ortodoxă, Galaţi, 2004.
[10] Dan Walters, ,,The ecumenical religion of masonry”, Truth Magazine 29 (1985), nr. 5, p. 131.
[11] Apartenenţa sa la masonerie, pe lângă faptul că este mărturisită de masonii înşişi, este mărturisită foarte clar de faptele sale de multe ori potrivnice cugetului ortodox.
În cartea sa, Eglise, religions et franc-maconnerie. Le dosier complet, publicată la celebra editură Les Editions du Cerf, Paris, 2006, p. 205, masonul Jean-Jacques Gabut, mare maestru honoris causa al Marii Loji a Franţei, scrie: ,,Patriarhul Athenagora era titularul gradului 33 în ritul scoţian şi a primit omagiul fraţilor săi (masoni) atunci când sufletul său a plecat către Orientul Etern în 1972”.
Un fapt nu puţin important din traseul biografic al acestui patriarh de tristă amintire este perioada în care – ca şi predecesorul şi mentorul său, patriarhul Meletie Metaxakis (tot mason, şi autor al teribilei reforme şi schisme calendaristice) – a fost episcop în America. A se vedea Vasil T. Stavridis, ,,Two ecumenical patriarchs from America: Meletios IV Metaxakis (1921-1923) and Athenagoras I Spyrou (1948-1972)”, The Greek Orthodox Theological Review, vol. 44 (1999), nr. 1-4, p. 55-84.Ecumenism 72 3
Şi în Dex-ul masonic se spune: ,,Însuşi P.S. Athenagora I, Patriarhul Constantinopolului, era deja unul din iluştrii fraţi ai masoneriei universale” (Olimpian Ungherea, Dex Masonic, vol. I, p. 172). Precum a spus Domnul Hristos: Vrăjmaşii omului, casnicii lui (Matei 10, 36).
[12] Biografia masonică a acestuia se găseşte la Horia Nestorescu-Bălceşti, Enciclopedia ilustrată a Francmasoneriei din România, vol. III, Editura Phobos, Bucureşti, 2005, p. 199. Pe aceşti doi ‘fraţi’ îi găsim chiar ţinându-se de mână, fapt ce arată apropierea strânsă a duhurilor lor. A se vedea A. Scrima, Duhul Sfânt şi unitatea Bisericii, Editura Anastasia, 2004, foto final.
[13] A se vedea articolul lui Iasha Beresiner, ,,A Godly Man and a Brother”, din revista Marii Loji Unite a Angliei, Masonic Quarterly Magazine, vol. 18 (2006); de asemenea, studiul lui Colin Bissel, ,,The Masonic Archbishop of Canterbury – Geoffrey Fisher”, în ,,The Canonbury Papers”, vol. III: Freemasonry and Religion. Many Faiths, One Brotherhood, Canonbury Masonic Research Center, Londra, 2006, p. 13.
[14] J.J. Gabut, Eglise, religions et franc-maconnerie, p. 177.
[15] Ibid., p. 176.
[16] A se vedea ,,Go-to-Church Sunday”, The New York Times, 6 noiembrie 1948, p. 14.
[17] Maestrul Cornel Tăbârcă, ,,Marele secret al reconcilierii” în Memento Masonic. Studii masonice, lucrare apărută sub coordonarea marelui maestru al MLNR Gheorghe Comănescu, 6001 (2001), p. 115.
sursa: catacombeleortodoxiei.ro
