Nu există persoană a-religioasă, deoarece întreaga existenţă este un fapt religios, dat fiind că Dumnezeu este Creatorul şi Mântuitorul lumii. De aceea, pretinsa neutralitate a doctrinei masonice faţă de (orice) Dumnezeu şi Adevăr este plină de înşelare, deoarece un om nu poate fi decât cu Domnul Iisus Hristos sau împotriva Lui. Întotdeauna există acest criteriu, şi, dacă nu ne încadrăm de bunăvoie în prima categorie, cu siguranţă că aparţinem celei de-a doua, conştient sau inconştient.
Acest ecumenism non-sectar, cum i se spune astăzi, va ajunge cu timpul – deoarece traiectoria unei astfel de organizaţii este de a deveni din ce în ce mai ,,inclusivă”[34] – la o simplă etică, în care ,,întemeietorii de religii” vor rămâne nişte simple personaje decorative. Un semn al acestui parcurs sunt astfel de cuvinte: ,,Asociaţia Tinerelor Femei Creştine (YWCA) cere adesea clericilor să facă rugăciuni ecumeniste la evenimentele sale, dar în trecut unii dintre aceştia au invocat numele lui Iisus. ‘Face parte atât de mult din ei, încât o spun fără să se gândească’, spune o reprezentantă a YWCA. Pentru a rezolva această problemă, YWCA va fi mai selectivă în a alege pe cine să săvârşească rugăciuni ecumeniste”[35].
Se ştie că această organizaţie YWCA, soră a YMCA, este de inspiraţie masonică, şi de aceea în sediile lor există, de exemplu, chiar capele de meditaţie, fără afiliere religioasă şi fără nici măcar un crucifix, deşi chiar în titlul organizaţiei se află cuvântul creştin[36].
Aceste idei sunt în perfectă consonanţă cu etica globală despre care se vorbeşte atât de mult. Există Global Ethic Foundation ce promovează ,,cercetarea şi educaţia interculturală şi interreligioasă”. Convingerea ce stă la baza proiectului pentru o etică globală constă din următoarele: ,,Nu poate exista pace între naţiuni fără pace între religii. Nu poate exista pace între religii fără dialog între religii. Şi nu poate exista dialog între religii fără investigarea temeliilor religiilor”. Scopul acestei fundaţii este şi învăţământul care ,,să promoveze rezultatele cercetărilor sponsorizate de fundaţie, în mod special ideile legate de o etică fundamentală comună tuturor bărbaţilor şi femeilor, o etică globală”[37].
Un alt scop este ,,publicitatea pentru promovarea unei etici globale prin media (articole în ziare, interviuri, programe de radio şi televiziune)”. În anul 1993, Parlamentul Religiilor Lumii a alcătuit şi o Declaraţie pentru o etică globală. Aici se vorbeşte despre ,,o cultură a toleranţei” care ar fi încălcată de ,,acei reprezentanţi ai religiilor care resping alte religii ca fiind mai puţin valoroase şi care predică fanatismul şi intoleranţa în locul respectului şi înţelegerii”.
Fundamentele ecumenismului de astăzi au fost puse cu câteva secole în urmă, atunci când s-au desprins de catolicism cei care aveau să fie numiţi protestanţi. Imediat, cărturarii vremii şi-au dat seama de dezastrul, în toate privinţele, al unei astfel de dezbinări şi au încercat să tămăduiască ruptura. Ecumenism 75 3Unul dintre cei care au luptat pentru acest deziderat a fost celebrul filozof Leibniz, despre care se spune, ca şi despre cei mai sus menţionaţi, că alcătuia rugăciuni care nu conţineau numele Domnului Iisus Hristos, acestea fiind bineînţeles combătute de teologii vremii. Leibniz, deşi luteran, considera, ca şi cei de astăzi, că unirea se poate face mai înainte de revenirea la dreapta credinţă a celor ce au părăsit-o.
Filozofului i-a răspuns un cunoscut teolog al vremii, catolicul Bossuet, care ,,spunea că metoda suspensivă propusă este inacceptabilă, căci tindea să admită împăcarea înainte de a se ajunge la principii; singura admisibilă este metoda declarativă, care stabileşte principiile înainte de a trece la fapte. A începe cu o conciliere de ordin practic, a reuni apoi o adunare în vederea unui acord nelitigios asupra doctrinei, pentru a ajunge până la urmă la un conciliu care ar decide asupra punctelor în privinţa cărora nu s-a ajuns la o Ecumenism 75 4înţelegere, ce greşeală ! Mai întâi, este nevoie de un conciliu care să-i primească pe protestanţii pocăiţi; după care se va trece la împăcare. Altminteri, s-ar ceda din capul locului asupra punctului capital: dacă protestanţii vor să reintre în Biserica Romană înainte de a se supune înseamnă că nu-şi mărturisesc greşeala, refuzând să recunoască autoritatea Bisericii; iată în ce constă problema”[38].
O altă încercare de acelaşi fel avusese loc şi mai înainte, când învăţatul Jean Bodin (1530-1596) a scris o lucrare despre o utopică ,,armonie” a Ecumenism 75 57 oameni cu credinţe diferite, în care susţinea aceeaşi idee a relativismului adevărului şi a falsei toleranţe, exact ca cei de astăzi.
Un fapt recent ne-a atras atenţia atunci când l-am privit dintr-o perspectivă patristică. Rabinul şef al Israelului a cerut în nenumărate rânduri, la mai multe întâlniri pe care le-a avut cu mai marii lumii acesteia, înfiinţarea unui ONU al religiilor[39]. Un astfel de organism, dacă el va fi înfiinţat, împlineşte surprinzător de bine o profeţie descrisă de scriitorul rus Vladimir Soloviov încă din anul 1900, pe baza Sfinţilor Părinţi. Acesta zice, vorbind despre vremurile lui antihrist, că atunci se va organiza la Ierusalim, un sinod ecumenic prezidat de însuşi antihrist, care va avea loc în ,,uriaşul templu închinat ‘unităţii tuturor cultelor’”[40].
Într-un interviu luat de ziarul Ziua[41], acelaşi rabin şef spunea: ,,Am propus la Lyon, în Franţa, în cadrul unei convenţii a mai multor lideri religioşi ai lumii, să înfiinţăm un nou ONU care să reunească, de data aceasta, nu diplomaţi şi ambasadori ai ţărilor lumii, ci lideri religioşi, aparţinând tuturor confesiunilor religioase din lume şi am propus ca acest sediu ONU să se înalţe aici, firesc, la Ierusalim, Oraşul Sfânt. Acest ONU nu vine să submineze autoritatea celui existent acum în Statele Unite ale Americii. Nu vine ca o piedică în activitatea diplomaţilor. Dimpotrivă. Vine ca o acţiune paralelă cu Organizaţia Naţiunilor Unite din New York care, în final de drum, au un punct comun: pacea, democraţia, drepturile omului, toleranţa”.
Această idee nu este nouă, ea fiind susţinută chiar de un fost patriarh, încă din anul 1966: ,,Credem însă că într-o etapă viitoare, acest for intercreştin (Consiliul Ecumenic al Bisericilor, astăzi Consiliul Mondial al Bisericilor) ar trebui să găsească principiile şi metodele care să permită închegarea, pe baze mult mai largi a unui Consiliu mondial al tuturor religiilor. Un asemenea organism reprezentativ al tuturor religiilor ar putea realiza, de pe poziţia acelor elemente comune oricărei credinţe religioase, o lucrare binecuvântată de sprijinire a ţelurilor spre care tind toate popoarele şi pe care le urmăreşte în activitatea ei Organizaţia Naţiunilor Unite”[42].
Tot în anul 1966, a avut loc la Paris primul congres în occident al Alianţei Mondiale a Religiilor. ,,La acest congres delegaţii au căutat să se cunoască mai bine între ei, propunându-şi să lupte împreună împotriva intoleranţei religioase şi pentru susţinerea valorilor spirituale ale omenirii. Rabinul Zaoni, director al Institutului Internaţional de Studii Ebraice, a propus chiar crearea unei ‘Organizaţii a Religiilor Unite’, în genul Organizaţiei Naţiunilor Unite, care să lucreze în permanenţă şi care să coopereze strâns cu marile instituţii internaţionale”[43].
Deja se fac paşi repezi spre înfiinţarea acestui nou organism antihristic. La întâlnirea de la Moscova din iulie 2006, organizată sub titlul Întrunirea Mondială a Liderilor Religioşi, s-a spus: ,,Credem că a venit vremea pentru un parteneriat mai sistematic între liderii religioşi şi Naţiunile Unite”[44]. Aceasta nu ar însemna decât întrepătrunderea mai profundă dintre duhul masonic al ONU şi ierarhii ortodocşi care vor participa la aceste acţiuni.
Iată aşadar că tot acest ecumenism nu este decât un preludiu al unificării tuturor oamenilor într-o pseudo-religie umanistă, deci fără Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
Spre exemplificare, mai dăm câteva detalii istorice despre amploarea acestei mişcări ecumeniste. Săptămânile de rugăciune în comun, care se fac astăzi (nu numai între creştini, ci şi între creştini şi cei ce aparţin altor religii), nu sunt nimic nou. Ele existau încă de la începutul secolului XX, după cum citim chiar în revistele noastre bisericeşti. Astfel, în anul 1928 se scria despre cum a avut loc la Geneva un congres al religiilor unde s-a făcut o slujbă formată din diverse texte luate din cărţile de slujbă ale tuturor religiilor prezente, iar discursul principal a fost rostit de marele rabin al Angliei, Dr. Herz. La începutul secolului XX apărea în America, la iniţiativa unei organizaţii ecumeniste, o Carte de slujbă comună (A Book of Common Worship), ce era folosită la slujbe, numite ,,slujbe de unire”, la care participau evrei şi creştini[45].
Există de peste 100 ani o multitudine de organizaţii care promovează această nouă gândire ecumenistă. Există Institute de Studii Ecumeniste, exista încă din 1893 un Parlament al Religiilor Lumii. ,,Luând în considerare numai protestanţii, catolicii, evreii şi umaniştii, chiar şi aşa, avem în faţă cea mai extraordinară adunare ecumenistă a secolului XIX sau a oricărui alt secol”[46]. Asemănarea dintre idealurile acestui parlament şi cele masonice, prezentate mai sus, este izbitor: ,,Sperăm că Parlamentul Mondial al Religiilor va contribui la acel ideal comun tuturor minţilor religioase şi care va uni într-un final omenirea într-o singură credinţă şi va pregăti întemeierea unei singure biserici universale”[47].
Că acest parlament a fost organizat în duhul unei mentalităţi masonice o dovedeşte apartenenţa multora dintre cei prezenţi acolo la această mişcare: conducătorul comisiei evreieşti, Isaac M. Wise, membru în masonerie şi B’nai B’rith şi Swami Vivekananda, care a ţinut una dintre cuvântările cele mai importante, sunt doar două exemple. Să remarcăm că la o şedinţă centenară a acestui parlament, care a avut loc în Bengalore, India, a participat şi Biserica Ortodoxă Română (singura dintre cele ortodoxe), cu un delegat. Dar să vedem puţin şi de ce a avut loc această aniversare tocmai în India. Motivul poate că stă în concepţia hindusă despre Dumnezeu.
Iată ce spunea Swami Vivekananda, vocea cea mai proeminentă de la întâlnirea fondatoare a acestui parlament, în discursul de inaugurare din 11 septembrie 1893. Să nu uităm, în acelaşi timp, că poziţia sa nu era influenţată numai de hinduism, ci şi de masonerie, al cărei membru era[48]: ,,Sunt mândru să aparţin unei religii[49] ce a învăţat lumea atât toleranţa, cât şi acceptarea universală. Noi nu credem numai în tolerarea universală, ci acceptăm şi toate religiile ca fiind adevărate. Oamenii se luptă pe diferite căi, care în final toate vin la Mine”.
Ispita de a agrea un asemenea discurs este foarte mare, fiindcă dorinţa de comuniune, de unitate şi de pace este sădită în sufletul omului; de aceea, acest tip de discurs va avea mare succes de acum încolo. Vedem că el a fost de la început însuşit de masonerie, care vrea să-l propage chiar în Biserică: ,,Nu trebuie să uităm că toate căile duc la Dumnezeu şi să ne menţinem în această curajoasă noţiune a libertăţii de gândire, care, şi aici putem vorbi chiar de o adevărată revoluţie, plecată din lojile noastre masonice s-a extins minunat până sub Domul Sfântului Petru (adică, la Vatican)”[50].
Un istoric contemporan cu acest parlament, Sanford H. Cobb, ,,a fost unul dintre primii care au pus în discuţie problema ‘toleranţei religioase’: ‘A tolera – amintea acesta cititorilor săi – înseamnă a răbda, a purta o povară. (…) Egalitatea pune toate religiile în aceeaşi relaţie’; deci scopul nostru ar trebui să fie egalitatea religioasă”[51].
sursa: CatacombeleOrtodoxiei.ro
_________________________________________________________________________
NOTE:
[34] N.r.: A se vedea Iulie 2008. Ştiri, a treia ştire din grupaj, Un nou principiu ecumenist la modă: principiul atotcuprinderii.
[35] Susan Jacobs, ,,Peace assembly assailed due to Jesus lyrics”, The Jewish Chronicle, 27 octombrie 2005, p. 2.
[36] N.r.: Încă în 1925, YMCA s-a angajat să-i ajute pe turci prin diferite programe educaţionale pentru tineretul turc, musulman, şi a acceptat condiţiile guvernului de la Angora de a nu purta numele de creştin (A se vedea George Horton, Nenorocirea Asiei, partea a IV-a, Anexă).
Pe 7 ianuarie 2011, The Telegraph anunţa că Asociaţia Tinerelor Femei Creştine (YWCA), înfiinţată în 1855, a renunţat la cuvântul creştin din denumirea sa, ,,pentru a reflecta mai bine rolul său în societate”. Astăzi, asociaţia se numeşte Platforma 51. În prezent, cele două asociaţii surori (YMCA şi YWCA) susţin organizaţia Planned Parenthood şi implicit avortul.
[37] Înşişi teologi creştini sunt implicaţi în aceste proiecte, catolicul Hans Kung fiind cel care a redactat Declaraţia pentru o etică globală.
[38] Paul Hazard, Criza conştiinţei europene. 1680-1715, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 239.
[39] Pentru acest nou ONU al Religiilor a fost propus ca preşedinte Dalai Lama. N.r.: Despre aşa-zisa toleranţă a lui Dalai Lama, a se vedea Iulie 2007. Ştiri, a şasea ştire din grupaj, ,,Creştinii nu au ce căuta în Mongolia”, afirmă deschis Dalai-lama, şi Ştiri de pe mapamond. Piaţa actuală de informaţii false şi şocante (I), subtitlul: Este remarcabil faptul că marele ‘împăciuitor’ al religiilor, susţinătorul armoniei între toate religiile pământului, Dalai lama îşi declară deschis orientarea marxistă.
[40] Vladimir Soloviov, Povestire despre antirist, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, p. 185.
[41] Publicat pe 6 februarie 2006.
[42] Din cuvântul patriarhului ţinut la Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva, Biserica Ortodoxă Română 84 (1966), nr. 7-8, p. 745. Şi actualul patriarh al Moscovei şi întregii Rusii, Chiril, a făcut o propunere similară în martie 2007, pe când era mitropolit de Smolensk şi Kaliningrad. A se vedea Octombrie 2007. Ştiri, a treia ştire din grupaj, Consiliul Consultativ al Religiilor sau Marea Lojă Unită a Religiilor Lumii ?. De remarcat, în cadrul aceleiaşi ştiri, camera de meditaţie existentă la ONU, fără afiliere religioasă.
[43] Emilian Vasilescu, ,,Congresul alianţei mondiale a religiilor”, Ortodoxia 18 (1966), nr. 2, p. 315.
[44] A se vedea mesajul liderilor religioşi semnat la sfârşitul acestei întâlniri (5 iulie 2006) de cei prezenţi. N.r.: A se vedea şi Iunie 2007. Ştiri, a patra ştire din grupaj, Rusia – centru al dialogului interreligios. La această întâlnire mondială a liderilor religioşi a luat parte şi patriarhul Teoctist († 2007), însoţit de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române.
[45] A se vedea articolul ,,Ought Jew and Christian to Unite in Worship ?”, Current Literature, vol. 50 (1911), nr. 2, p. 180. Aici se arată că încă de atunci, atât în lumea evreiască, cât şi în cea creştină existau voci care se opuneau acestui sincretism. Din nefericire, şi în România a apărut tipărită o invenţie numită proiect de liturghie ecumenistă.
[46] Richard H. Seager, ,,Pluralism and the American Mainstream: The View from the World’s Parliament of Religions”, The Harvard Theological Review, vol. 82 (1989), nr. 3, p. 316.
[47] The World’s Parliament of Religions and the Religious Parliament Extension, The Open Court Publishing Company, Chicago, 1896, p. 38.
[48] Masoneria exista în India din 1730, iar Swami Vivekananda a fost iniţiat în 1884. Astăzi există în India şi o lojă ce poartă numele său.
[49] ,,Un alt semn al acestui geniu al totalităţii este felul în care India, de la primele invazii indo-europene, a integrat mai degrabă zeii străini în loc să-i excludă. Un sincretism nelimitat … Un ecumenism corespunde acestui sincretism. Cei mai mari gânditori ai Indiei moderne sunt toţi ecumenişti: Ramakrishna, Vivekananda, Aurobindo, Ghandi” (Christian Godin, ,,The Notion of Totality in Indian Thought”, Diogenes, vol. 48 (2000), p. 58). N.r.: ,,Acest geniu al totalităţii” s-a manifestat, printre altele, prin construirea unui ashram inedit, care îmbină elemente de hinduism, creştinism şi islamism. A se vedea August 2008. Ştiri, a doua ştire din grupaj, Noutăţi hinduse.
[50] Yves Marsaudon, L’œcumenisme vu par un franc-maçon de tradition, L’horizon International, Editions Vitiano, Paris, 1964, p. 121.
[51] The Rise of Religious Liberty in America. A History, New York, 1902, p. 8, 521 citat în Egal Feldman, ,,American Ecumenicism: World’s Parliament of Religions of 1893”, Journal of Church and State, vol. 180 (1967), p. 197.
