Cap. II: Calendarul Liturgic ca Tradiţie a Bisericii
Introducere
Dacă, înainte de 1924, Biserica nu ar fi luat o poziție cu privire la problema calendarului, ar fi fost cu putinţă să se accepte discuția pe acest subiect. Totuși Biserica a luat în considerație argumentele adversarilor ei cu mult timp înainte și a fost destul de conștientă cu privire la deficiențele astronomice ale calendarului său; însă, chiar și așa, a refuzat cu fermitate să-l schimbe. Biserica nu doar și-a exprimat o părere sau a lăsat chestiunea ca pe o teologumenă1, ci chiar a luat o poziție clară, nu doar interzicând utilizarea calendarului papal ci chiar anatematizându-l prin sinoade pan-ortodoxe. Prin urmare, cum putem noi, fără nici un motiv valid, și fără a încălca Tradiția, să ne întoarcem la această chestiune care a fost deja examinată de Biserică, și asupra căreia deja și-a pronunțat hotărârea?
A. Osândirea Noului Calendar Papist (1583, 1587, 1593)
Însuși omul care a schimbat calendarul, arhiepiscopul Atenei, Hrisostom Papadopoulos a recunoscut despre calendarul gregorian că a fost condamnat de trei ori, spunând
„Ieremia al II-lea, împreună cu Silvestru al Alexandriei în 1583, și apoi cu Sofronie al Ierusalimului în 1587, au făcut o declarație publică împotriva calendarului gregorian și apoi au convocat marele Sinod din 1593, la care a participat și Meletie Pigas, patriarhul Alexandriei.” (Un studiu critic asupra condamnării calendarului)
Sfânta Scriptură ne învață că David a tăiat capul lui Goliat chiar cu sabia acestuia; și chiar pentru acest motiv am menționat mărturisirea arhiepiscopului inovator.
1. Prima condamnare a calendarului nou în 1583
În lucrarea “Istoria bisericească”, scrisă de mitropolitul Meletie al Atenei (publicată în Austria, 1784. Cap.XI, pag.402) citim:
“Sinodul de la Ierusalim a fost reunit din pricina noului calendar. În timpul domniei aceluiași patriarh Ieremia, un sinod de mitropoliți a fost convocat în 1583 la Constantinopol, participând de asemenea și Silvestru, patriarhul Alexandriei. Acest Sinod a condamnat calendarul care a fost introdus de Grigorie al Romei, și nu l-a primit, după cum le-au cerut latinii.”
Conform Manuscrisului Codice (#772) al mănăstirii ruse Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, aflăm de un sigilion (sigillium) 2 emis de către Sinod:
“Sigilionul encinclicei patriarhale către creștinii de oriunde le poruncește lor sub sancțiunea pedeapsirii și anatemei să nu primească noua Pascalie3 sau noul calendar, ci să rămână cu ceea ce bine s-a stabilit o dată pentru totdeauna de către toți cei 318 Sfinți si purtători de Dumnezeu Părinți ai primului Sinod Ecumenic.”
În anul Domnului, 1583
Al 12-a Indict, 20 noiembrie
Patriarhul Constantinopolului Ieremia al II-lea
Patriarhul Alexandriei Silvestru
Patriarhul Ierusalimului Sofronie
și ceilalți ierarhi ai sinodului care au fost de față
2. A doua condamnare a calendarului nou în 1587
În “Istoria bisericească” (Constantinopol 1912, vol III, pag.125) scrisă de Filaret Bafides. Mitropolit al Didymoteichon-ului, citim o confirmare a condamnării de la 1583 și chiar mai mult:
“Ca și la 1587, un sinod al Constantinopolului a fost convocat, unde, în prezenta lui Ieremia al II-lea, a lui Meletie Pigas și a lui Sofronie al Ierusalimului, corectarea calendarului a fost condamnată ca fiind primejdioasă și inutilă și ca fiind, mai degrabă, aducătoare de multe pericole”.
3. A treia condamnare a calendarului nou în 1593
Sinodul a avut loc în februarie 1593, în sfânta Biserică a Maicii Domnului Mângâietoarea. În cel de-al 8-lea Canon al său, poruncește următoarele cu privire la schimbarea calendarului:
“Cu privire la respingerea noului calendar, adică a inovației latinilor cu privire la sărbătorirea Paștilor. Noi dorim ca ceea ce a fost poruncit de către Părinți cu privire la sfintele și binefăcătoarele Paști să rămână nezdruncinat … Toți cei care au îndrăznit să încalce precizările cu privire la Sfânta sărbătoare a binefăcătoarelor Paști să fie scoși și lepădați din Biserica lui Hristos.”
Patriahul Constantinopolului Ieremia al II-lea
Patriarhul Antiohiei Ioachim
Patriarhul Ierusalimului Sofronie
Patriarhul Alexandriei Meletie
În opinia lui Policarp, episcop de Diaulia (cf. Schimbarea calendarului, Atena, 1947, pag.13) “… în 1593, un sinod al Bisericii ortodoxe a fost convocat la Constantinopol, unde au participat cei patru patriarhi, reprezentantul cu puteri depline al Bisericii ruse și mulți alți ierarhi reprezentanți ai bisericilor ortodoxe. Acest sinod a repetat afurisirea rostită de către prea sfințitul patriarh Ieremia al II-lea și a emis o enciclică în care, printre altele, se menționau următoarele:
“Cel care nu urmează obiceiurile Bisericii care au fost stabilite de cele șapte Sfinte Sinoade ecumenice care au bine poruncit ca noi să respectăm Sfintele Paști și Menologhionul 4, și dorește să urmeze noua pascalie și Menologhionul astronomilor Papei, și împotrivindu-se tuturor acestora, dorește să le răstoarne și să le distrugă, să fie anatema și lepădați de Biserică și din adunarea credincioșilor…”
B. Respingerea statornică a Calendarului Grigorian de către Biserica Ortodoxă de-a lungul veacurilor (cronologie)
Refuzul de a adopta calendarul Gregorian constituie o lungă tradiție a Bisericii care nu o putem încălca în mod liber – în afară de cazul în care acceptăm presupunerea că Biserica a acționat din “ignoranță” sau pur și simplu dintr-un “spirit reacționar”, vreme de atâtea secole, în stăruitorul ei refuz și respingere a excrescenței canceroase. Înca din vechime, Biserica a fost conștientă de lipsa de perfecțiune a calendarului. Din această cauză a stabilit prin convenție un echinocțiu care nu ia în considerare echinocțiul astronomic.
În 1324, Nichifor Gregoras a determinat cu exactitate eroarea calendarului și a înaintat un raport conținând propuneri pentru schimbarea lui; însă nu a ieșit nimic din aceasta.
În 1371, călugărul Isaachie și Matei Vlastare au aprobat și au susținut calendarul lui Grigorie, însă Biserica nu a arătat nici un interes.
În zilele imediat premergătoare căderii Constantinopolului, George Gemistus a propus noi reforme ale calendarului, care au fost de asemenea respinse de către Biserică.
În 1582, patriarhul Ieremia al II-lea a scris o scrisoare către Biserica Ortodoxă din Polonia, interzicând utilizarea noului calendar, sub pedeapsa excomunicării.
În 1582, patriarhul Ieremia al II-lea a scris o scrisoare către dogele Veneției în care arată că problema calendarului este o chestiune neserioasă: “joacă de copil”.
În 1583, a fost convocat la Constantinopol primul sinod pan-ortodox pentru condamnarea calendarului papal.
În 1583, Meletie Pigas s-a adresat el însuși cardinalului Iulius Antonius, aratându-i deficiențele calendarului gregorian. În același timp, a scris Tomul Alexandrin cu privire la sărbătorirea Sfintelor Paști.
În 1584, patriarhul Ieremia al II-lea a scris o scrisoare către Papa din Romei împotriva loviturii de stat samavolnice a latinilor cu privire la calendar.
În 1587, al doilea sinod care a condamnat calendarul folosit de apuseni a fost ținut la Constantinopol.
În 1593, al treilea sinod care a condamnat calendarul cel nou a fost ținut la Constantinopol.
În anii 1670, Dositei, patriarhul Ierusalimului (în lucrarea sa “Cu privire la pâinea nedospită” pag. 539) a spus: “Prin harul lui Hristos, de la primul Sinod și până la momentul de față, Sfintele Paști sunt mereu sărbătorite în duminica de după Paștile evreiești și nu am avut niciodată vreo încurcătură care ne-ar putea forța să facem anumite corecții. Aceasta s-a stabilit foarte bine de către Sfinții Părinți și va rămâne fără greșeală pentru totdeauna. Astronomii actuali ai vechii Rome au îndepărtat în mod greșit zece zile din luna octombrie. Mai mult, noul lor calendar cauzează mai multă încurcătură și multe pricini de dezordine”.
În 1827, Agatanghel, patriarhul ecumenic, a refuzat să permită vreo corecție a așa-numitului calendar “iulian” sărbătoresc al ortodocșilor.
În 1895, patriarhul Antim al VII-lea a interzis orice discuție cu privire la problema calendarului.
În 1902, măreața Biserică a lui Hristos a respins memorandumul matematicianului Epaminondas Polydoris cu privire la schimbarea calendarului.
În 1903 (28 februarie), Biserica rusă a emis următoarea părere: “… această schimbare, care tulbură rânduiala care a fost deja stabilită și care a fost sfințită de către Biserică de-a lungul unei atât de lungi perioade de timp, va aduce negreșit tulburări în viața Bisericii”.
În 1903 (5 iunie), Biserica Ierusalimului a emis următoarea opinie: “Orice decizie cu privire la schimbarea calendarului, mai ales cea în favoarea calendarului Gregorian, va fi în detrimentul ortodoxiei.”
În 1903 (14 iulie), Biserica Greciei a emis următoarea opinie: “… calendarul iulian (hemerologion) este legat stâns cu calendarul sărbătorilor (heortologion) Bisericii.”
În 1903, Biserica română a emis următoarea hotărâre: “Sfântul Sinod al sfintei Biserici autocefale din România este de părere că și propune să rămânem în cele în care ne aflãm acum. Pentru că e imposibil să nu încălcăm prescipțiile canoanelor dacă dorim să luăm în considerare niște schimbări sau reforma calendarului iulian, cu care Biserica ortodoxă a trăit atât de mult timp. Pe lângă aceasta, nu ne este îngăduit să atingem nici cu degetul vechile hotărâri care constituie triumful Bisericii noastre.”
În 1904 (12 mai), patriarhia ecumenică a formulat următoarea părere: “Este lăudabil și bine să ţinem Pascalia care a fost deja lămurită și validată de practica străveche a Bisericii… și nu este îngăduit să introducem nici o inovaţie cu privire la aceasta (calendarul)… Din punct de vedere ecleziastic, nu suntem în nici un fel obligaţi să schimbăm calendarul.”
În 1919, Biserica Greciei a formulat următoarea părere: (vezi episcopul Policarp de Diaulia, ibid., pag.16): “Schimbarea calendarului iulian, care schimbare nu contravin considerațiilor dogmatice și sociale, ar putea fi săvârșită cu acordul tuturor celorlalte biserici ortodoxe autocefale, și mai ales cu acordul patriarhului ecumenic, căruia ar trebui să îi încredințăm inițiativa într-o astfel de întreprindere – cu condiţia să nu fie adoptat calendarul gregorian, ci un nou calendar să fie întocmit, care să fie chiar mai exact din punct de vedere științific și fără celelalte deficiențe ale celor două calendare actuale, cel iulian și cel gregorian (trebuie specificat că unul dintre membrii adunării care a votat pentru această poziţie a fost Hrisostom Papadopoulos, mai târziu arhimandrit si profesor de teologie la universitatea din Atena).
În 1924, Biserica din Alexandria a emis următoarea opinie: “#28. Către Grigorie, patriarh al Constantinopolului. După primirea telegramei prea fericirii voastre, Sfântul nostru Sinod a fost convocat astăzi și a hotărât următoarele: Vom stărui cu vechea hotărâre sinodală și respingem orice adăugire sau orice schimbare a calendarului.”
Vedem astfel că, întrucât Biserica – în mod liber și bine chibzuit, de-a lungul veacurilor – a respins calendarul gregorian, o astfel de respingere constituie o tradiție a Bisericii. Pentru a anula această respingere, trebuie să dovedim că:
Argumentele pe care generațiile anterioare le-au folosit împotriva adoptării noului calendar, adică aceea că:
a) va trebui să fie schimbat canonul cu privire la stabilirea datei Paștilor;
b) ar putea deveni un mijloc prin care latinii ar putea diviza și face prozeliti printre creștinii ortodocși;
c) ar încălca toate tradițiile anterioare.
nu mai sunt valabile.
Cauzele respingerii calendarului gregorian s-au modificat și, în consecință, persistența Bisericii în utilizarea calendarului “iulian” nu mai este justificată. Părinții noștri de-a lungul veacurilor, care au respins și anatematizat această născocire a Apusului au greșit, sau au fost needucați în materie de astronomie, sau au suferit de o bolnăvicioasă atitudine anti-latină și o animozitate intolerantă față de credinţele ne–ortodoxe. Conștiinţa ortodocșilor, care până în prezent a primit respingerea calendarului papal de către ierarhii, a greșit.
Totuși, priviți cum, la un moment dat, arhimandritul și profesorul universităţii din Atena, Hrisostom Papadopoulos, își exprimă opinia cu privire la relația dintre calendar și Tradiţie, înainte de a deveni arhiepiscop al Atenei și de a fi el însuși posedat de un demon al modernismului și al inovației, precum și de cel al mândriei – pentru că, după Sfinţii Părinţi – “Mândria nu poate răbda ceea ce este străvechi; îi place doar să inoveze”. “Această scrisoare a patriarhului Ieremia” spune Papadopoulos, “arată de o manieră excepțională poziția pe care Biserica ortodoxă a luat-o numaidecât împotriva modificării gregoriene a calendarului. Biserica a considerat-o ca pe una dintre multele inovații ale vechii Rome, ca pe o ocară universală și ca pe o insultă samavolnică față de tradițiile Bisericii. Modificarea calendarului nu este doar o chestiune de astonomie, ci una care are legătură cu Biserica, pentru că se pune în legătură cu sărbătorirea Sfintelor Paști. Prin urmare, Papa nu are dreptul să modifice calendarul, dovedindu-se astfel superior Sfintelor Sinoade ecumenice. În consecință, Biserica ortodoxă nu a fost în favoarea schimbării calendarului”. (Hrisostom Papadopoulos, Vestitorul bisericesc, nr. 143, 1918).
C. Cu privire la posibilitatea schimbării calendarului
Pentru a ne întinde o cursă, inovatorii recurg adesea la următorul sofism: “Poate Biserica să schimbe calendarul sau nu?” Nou calendariștii, cu siguranță, nu sunt atât de neștiutori încât să nu cunoască faptul că există întrebări la care este imposibil de răspuns cu “da” sau “nu”. Să presupunem că am pune următoarea întrebare cuiva care nu s-a îmbătat niciodată: “Ai încetat să te mai îmbeți?” Prietenul nostru nu poate răspunde nici “da” nici “nu”. Dacă spune “da”, el recunoaște că a fost beat în trecut; dacă spune “nu”, aceasta arată că el continuă să se îmbete. Totuși, prietenul nostru nu a fost niciodată beat în trecut, așadar trebuie să ne răspundă în altă manieră decât prin simplul “da” sau “nu”.
Prin felul lor viclean de a ne pune această întrebare, ei ne pun în fața periculoasei întrebări dacă este cu putință pentru Biserică să schimbe calendarul. Dacă răspundem “da”, ne vor declara schismatici, de vreme ce ne-am separat noi înșine de comuniunea cu ei; dacă răspundem “nu”, ne vor numi “închinători la vremi și anotimpuri” și “închinători la forme fără fond”.
Prin aceasta, ei reușesc să înfăptuiască și altceva. Prin intermediul acestei întrebări formulate perfid, reușesc să înflăcăreze zelul celor mai simpli dintre noi, astfel încât aceștia din urmă ar putea să procedeze la decizii forțate și nesăbuite, afirmații premature și doctrine imature; îndepărtând astfel aceste suflete de pe teritoriul credinței nezdruncinate a ortodocșilor către pavajul alunecos al scolasticismului. Prin aceste mijloace, noii calendariști au câștigat două lucruri:
- au obținut mărturisiri de credinţă pripite pe care le vor utiliza ulterior pentru a ne buimăci, dovedindu-ne ignoranţi în chestiuni de ordin teologic.
- prin intermediul divergenţei de opinii pe care le crează, pasiuni și păreri încăpățânate se înfierbântă asupra adevăraților creștini ortodocși și se divizează pe socoteala vechiului calendar.
Urmând exemplul Mântuitorului, vom răspunde noilor calendariști cu o altă întrebare bazată pe același raționament :
“Poate Biserica să schimbe semnul Crucii, ordinea slujbelor, ordinea sărbătorilor, veșmintele sfințitului cler, canonul cu privire la Pascalie, textele liturgice și celelalte tradiții? Pentru că, făcând aceasta, Ea nu ar crește numărul persoanelor Sfintei Treimi, nici nu ar infirma pururea-fecioria Sfintei Fecioare (Lady Theotokos).”
Sã-i lăsăm să aplice răspunsul pe care ni-l dau, la problema calendarului. Noi nu am considerat niciodată calendarul sărbătoresc ca fiind superior celorlalte Tradiții ale Bisericii Ortodoxe. Când spunem “tradiție” înțelegem punerea în aplicare, modalitatea de exprimare şi viața Bisericii noastre în întregul ei: slujbele, tipicele, sărbătorile, iconografia, cântecele, arhitectura, și nu doar calendarul sărbătorilor. Le vom reaminti noilor calendariști de o povestire culeasă din propria lor revistă Lupta bisericească (Ecclesiasticos Agon) cu privire la “jumulirea porumbelului”. Într-adevăr, dacă luăm porumbelul și îl jumulim, în mod clar îl vom lăsa intact, adică inima, stomacul și plămânii acestuia. Totuși, când porumbelul nostru va fi jumulit, el va muri. Astfel, în aceeași manieră, putem schimba multe lucruri în viaţa Bisericii, sub pretextul că “nu sunt dogme” și astfel, în legalismul nostru, vom ucide Ortodoxia fără ca măcar să ne atingem de dogmele ei.
Cel mai corect, a spus așadar teologul ortodox Dionisie Batistatos că, în această chestiune, este imposibil să distingi între primar și secundar, pentru că toate poartă pecetea Duhului Sfânt. Deci, din momentul în care am stabilit că un lucru – oricât de infim ar fi – care constituie o Tradiție a Bisericii, nu-l mai putem atinge în mod lipsit de respect sau raționalist, ci mai degrabă, spunem împreună cu Sântul Ioan Hrisostom: “Este o tradiţie? Nu cercetaţi mai departe!”
Reamintim ierarhiei bisericii oficiale a Greciei despre cazul profetului Valaam din Vechiul Testament (Numeri, cap.22). Acest om a primit o poruncă de la Dumnezeu ca să nu blesteme poporul lui Israel pentru că a fost binecuvântat. Momit totuși de tot argintul oferit lui de către Balac, nesăbuitul profet a implorat pe Dumnezeu zicând “să mă duc?” pe câtă vreme Dumnezeu îi zisese odinioară “nu te duce”. Valaam a demostrat astfel gândul său cel rău pe care a dorit să-l ascundă in spatele unei autorizații legalistice din partea lui Dumnezeu. Totuși Dumnezeul libertății i-a răspuns, “du-te” pentru a vădi “dezvinovățirea păcatului” (Psalmi 140:4).
Atfel, noii calendariști se află faţă către faţă cu o Biserică care, vreme de mai multe secole,
- a respins în mod deliberat și conștient schimbarea calendarului, prin sinoade, sigilioane, anateme și afirmaţii scrise.
- a proclamat vreme de 20 de secole că nu este un observator astronomic, pentru ca “Biserica nu este preocupată cu exactitatea perioadelor”.
- a considerat chestiunea schimbării calendarului o “joacă de copil” lipsită de orice consideraţie serioasă.
- a proclamat că chestiunile despre detaliile exactităţii perioadelor nu o privesc, pentru ca timpul trece și dacă-l măsurăm corect și dacă nu, în vreme ce Biserica este prin har “mai presus de vremi” și veșnică prin natura sa.
- s-a exprimat și a luat atitudine în această privință iar refuzul ei de a schimba a devenit parte a Tradiției, neadmițând nici o altă discuție.
În ciuda acestor considerente, noii calendariști continuă să ne pună întrebări precum: “Este aceasta o chestiune dogmatică?” “Este o problemă primară sau secundară?”, “Poate Biserica să schimbe calendarul sau nu?” etc. etc.
Ascultaţi bine, dragii mei noi calendariști, de vreme ce toate acestea nu vă sunt suficiente, sunteţi precum nestorienii care nu consideră suficient Simbolul de Credinţă când spune “s-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara” și ispitiţi pe ortodocși spunând: “Unde scrie în sfantul Simbol de credinț ca Maria este ‘Născătoare de Dumnezeu’ (Theotokos)?”- pentru că această exprimare din Crez nu a fost de ajuns pentru a-i satisface! Sunteți de asemenea precum latinii care, în ciuda faptului că cele două propoziții din Simbolul Credinţei“ Care purcede de la Tatăl” și “care împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit” există în același verset, una după cealaltă, încă încearcă să ispitească pe ortodocși făcând o obiecțiune: “Unde este scris în sfântul Simbol de Credinţă că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl?”- de parcă Părinții care știau că Duhul Sfânt este slăvit împreună cu Tatăl și cu Fiul ar fi ezitat, din motive de ignoranță și de nesiguranță, să completeze aceste două propoziții. Dar după cum orice monedă are două fețe, tot așa va fi și răspunsul nostru către voi.
Da, iubiților, Biserica poate schimba calendarul sărbătorilor și, defapt, vă vom prezenta chiar argumente în această privință. Totuși, ele nu vă vor ajuta să vă descotorisiți de blestemele Sfinţilor Părinți pe care vi le-ați așezat pe umeri prin ducerea Bisericii în schismă, sau de moștenirea leprei lui Ghezi (Regi II 6:27) și a “spânzurătorii lui Iuda” (Matei 27:5) pe care Kiril, patriarhul Constantinopolului v-a lasat-o în 1756.
Biserica poate chiar să aducă cerul pe pământ de vreme ce este “mai înaltă decât cerurile” după Sfântul Ioan Hrisostom, iar voi întrebați dacă “poate” să schimbe calendarul și socotelile lunare. Noi nu am negat niciodată că Biserica are dreptul și autoritatea să ajusteze calendarul sărbătorilor sale. Noi spunem doar că, în 1924, nu Biserica a făcut această modificare, ci mai degrabă inovaționiștii, lupi în haine de păstori, care, după spusele Apostolului “grăiesc învăţături răstălmăcite” (Fapte 20:30) și care “dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri” (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, 2:19).
Până în secolul X, nu a fost sărbătoarea Schimbării la față a Mântuitorului sărbătorită cu patruzeci de zile înainte de sfânta și marea vineri, adică în cursul primei săptămâni a postului mare? Însă Sfânta Biserică a luat o decizie în această privință și a mutat data sărbătorii, poruncind ca sărbătoarea să fie stabilită pe 6 august, adică cu patruzeci de zile înainte de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci – o sărbătoare care este considerată de ortodocşi ca o “a doua sfântă şi mare vineri”. De aici înainte, Schimbarea la Faţă a devenit o sărbătoare ‘’cu dată fixă’ în loc de sărbătoare cu dată ‘schimbătoare’. Nu a adormit Sfântul Ioan Hristostom pe 14 septembrie, adică exact în ziua Înălţării Sfintei Cruci? Totuşi, sfânta Biserică a hotărât să mute ziua sărbătoririi sfântului în data de 13 noiembrie, pentru ca să-i poată cinsti memoria mult mai festiv. Dacă sărbătoarea Buneivestiri cade în sfânta şi marea vineri, nu este ea mutată în ziua Sfintelor Paşti?5 Sau, nu este sărbătoarea Sfântului Gheorghe mutată într-una din zilele Săptămânii luminate atunci când Paştile pică mai târziu in Aprilie? Și oricine poate găsi multe asemenea exemple. Nu a schimbat Biserica data oficială a echinocțiului astronomic de primăvară prin adoptarea unei date fixe (21 martie) pentru a nu sărbători Paştile în acelaşi timp cu evreii?
Aşadar, mai mult ca sigur că Biserica poate schimba calendarul. Dar de vreme ce Biserica este apostolică, ea acţionează într-o manieră apostolică. Și ce spune Apostolul? “Toate îmi sunt îngăduite însă nu toate îmi sunt de folos” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 6:12). De vreme ce Biserica a considerat că adoptarea calendarului Gregorian “nu ne este de folos” Ea refuză să facă această schimbare. Biserica a exprimat hotărârea sa prin anatemele pe care le-a pronunţat, prefăcând astfel în mod oficial calendarul bisericesc în parte integrantă a propriei Tradiţii. Aşadar, în măsura în care calendarul este o componentă a Tradiţiei Bisericii, acesta nu se schimbă. Pentru că sfânta Biserică este Trupul neschimbătorului Fiul al lui Dumnezeu, care s-a întrupat, care “este acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8). După cum Dumnezeu “nu poate să se tăgăduiască pe Sine însuşi” (Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, 2:13) aşa şi Biserica cea sfântă a lui Hristos “nu se poate tăgădui pe sine însăşi şi nici Tradiţia sa!
Acum este rândul nostru sa punem o întrebare nou calendariştilor: “De ce cereţi Bisericii să îşi schimbe calendarul şi să îşi anuleze anatemele pe care conştiinţa sa le-a îmbrăţişat şi pe care le-a respectat vreme de patru secole întregi?” Până în ziua de azi, acest “de ce” a rămas fără răspuns. Nici o trebuință reală nu a fost vreodată prezentată. Oricine aude numai reflecţiile şi argumentele puerile ale pângăritotului, materialistului şi neortodoxului duh al Apusului decadent: un capriciu de tip “maimuţa vede, maimuţa face”; o dorinţă, născută din lene, de a se adapta la cerinţele unei lumi care se afundă mereu din ce în ce mai mult în apostazie. Să-i lăsăm aşadar pe cei în cauză să ne spună mai întâi “de ce” şi apoi vom vedea ce le va răspunde Biserica şi ce fel de iconomie va aplica fără să îşi vateme propria Tradiţie.
D. Cerinţele Sfintei Tradiţii
„Cel ce încalcă tradiţiile bisericeşti, să se caterisească”. (Canonul nr. 7 al celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic).
“Dintre dogmele şi predicile ce se păstrează în Biserică, pe unele le avem din învăţătură scrisă, iar pe altele le-am primit din tradiţia Apostolilor, predanisită nouă în taină; şi ambele acestea au aceeaşi tărie pentru dreapta cinstire de Dumnezeu; şi nimeni nu va zice împotriva acestora, oricat de puţin ar fi de priceput în legiuirile bisericeşti. Căci dacă ne-am apuca să abandonăm cele nescrise din obiceiuri, ca pe unele care n-ar avea mare tărie, am greşi împotriva celor de căpetenie, păgubind Evanghelia, sau, mai bine zis, am reduce propovăduirea la numirea goală.” (Sfântul Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt 27:66; de asemenea Canonul 91 al Sfântului Vasile cel Mare).
Ar trebui să se ceară tuturor creştinilor ortodocşi să înveţe întreg acest canon pe de rost. Cel de-al 92-lea canon al aceluiaşi Sfânt confirmă cele de mai sus şi readuce aminte cuvintele Sfântului Apostol: „ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.”(Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, 2:15).
În comentariul său cu privire la cel de-al 31-lea canon apostolic, Sfântul Nicodim din Sfântul Munte vorbește despre relaţia care există între Credinţă și Tradiţie: “După cum tradiţiile bisericești au nevoie de Credinţă, tot așa și Credinţa are nevoie de tradiţiile bisericești; iar acestea două nu pot fi separate una de cealaltă”. Tot în acest fel, Sfântul arată că credinţa fundamentată pe tradiţii nu este nici “închinare către forme goale” nici o convingere abstractă intelectuală.
Iată deci de ce suntem fideli calendarului Părinţilor; nu pentru că este “iulian”, ci pentru că a devenit “bisericesc” și a pentru că a fost întotdeauna pulsul Trupului prea sfintei noastre Biserici. Noi ţinem acest calendar pentru că este cel pe care l-am primit de la Părinţi. Calendarul Apusului nu ne-a fost transmit de nimeni. Ținem acest calendar pentru că în acesta și-au vărsat martirii sângele, iar taţii și mamele noastre întru credinţă au ars ca niște lumânări vii în disciplina lor ascetică. Ținem acest calendar al părinţilor noștri deoarece, conform principiului afirmat de Sfântul Vincențiu de Lerini, este singurul care a fost folosit “întotdeauna, peste tot, de către toţi”. Ținem acest calendar pentru că, dacă Părinţii noștri nu s-au neliniștit de inexactităţile lui, de ce ne-ar tulbura pe noi? Ținem acest calendar deoarece, chiar dacă este “greșit, neuniform, demodat și învechit”, este încă și patristic, ortodox, sfinţit, bisericesc, trăit și celebrat în același timp de către întreaga Biserică, atât în cer, cât și pe pământ. Ar trebui să schimb fotografia mamei mele care este într-o ramă învechită cu o fotografie a unei doamne necunoscute care se află într-o ramă nouă aurită? Chiar dacă calendarul papal ar fi fost “știinţific, contemporan și precis” (ceea ce nu este), tot nu mi-a dat vreodată vreun sfânt; nu m-a asigurat vreodată ca “astăzi cele de sus slujesc împreună cu cele de jos”.
Așadar, să înceteze nou calendariștii a ne aduce aminte de versetul Sfântului Pavel dn epistola către Galateni: “Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani? “ (Galateni, 4:10) pentru că acest verset nu ni se aplică în nici un fel nouă, pentru că nu am fost niciodată preocupaţi sau tulburați de inexactitatea calendarului nostru. Aceste întrebări cu privire la precizia măsurării timpului nu sunt nimic altceva decât “o joacă de copi” ca să utilizăm expresia patriarhului Ieremia al II-lea cel strălucit. Să înţeleagă ei astfel, că mai degrabă li se aplică acest verset lor, de vreme ce preferă precizia cronologică și nu viaţa și Tradiţia Bisericii, și că, din acest motiv, ei trebuie să plătească preţul despicării firului în patru cu moneda schismei.
Noi, în orice caz, am fost învăţaţi că timpul acestui “veac amăgitor” va fi nimicit chiar de îl măsurăm corect sau incorect. Ce importanţă mai are dacă data nimicirii lui este 1 sau 14 iunie? Cu ce ne va ajuta să măsurăm corect timpul care va fi nimicit, dacă aceasta înseamnă că și noi vom pieri împreună cu el? Dacă, pe de altă parte, pășim pe urmele Tradiţiei Părinţilor, ne va lipsi pe noi Dumnezeu de veșnica fericire pentru că am calculat prost cursul stelelor?
Noi preţuim unitatea Bisericii – pe care Ea o posedă în Tradiţia sa nefalsificată – mai presus de precizia astronomică, după cum ne atrage atenţia prea sfinţitul Hrisostom, fostul mitropolit al Florinei, folosind cuvintele lui Tertulian: “Cei care conduc Biserica păzesc cu vigilenţă Tradiţia Apostolilor; suntem martori că toţi păstrează una şi aceeaşi Credinţă, şi că folosesc aceleaşi legi de cârmuire a Bisericii şi pentru îndeplinirea celorlalte slujiri bisericeşti.”
Sfântul Grigore de Nissa spune: “Toţi oamenii sunt convinşi că obiceiurile, dogmele şi tradiţiile care au triumfat sunt venerabile şi demne de respect datorită vechimii lor.” Cea de-a opta hotărâre a celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic proclamă următoarea anatemă: “Cei care încalcă o tradiţie scrisă sau nescrisă să fie anatema”. Sinodiconul6 ortodoxiei proclamă următoarea anatemă: “Tuturor lucrurilor din afara Tradiţiei bisericeşti care au fost introduse ca inovaţii… care vor fi legiferate ulterior anatema, anatema, anatema.”
Apostolul Pavel spune: “Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” A cui credinţă trebuie să o urmăm? Pe cea a patriarhului Atenagoras, a arhiepiscopului Ieronim, a arhiepiscopului Iacob, ori a mitropolitului Nicodim al Leningradului şi a lui Pimen, “patriarhul Moscovei”? Preferăm să urmăm credinţa lui Irimia al II-lea, Meletie Pigas, Dositei, patriarh al Ierusalimului, patriarhul Tihon al Moscovei, mitropolitul Antonie Khrapovitsky, Inocent al Pekingului etc. (ca să nu-i menţionăm pe cei care au fost canonizaţi oficial). Să-i lăsăm pe noii calendarişti, care ne-au defăimat drept “schismatici” să se adreseze ei înşişi acelora pe care i-am citat mai sus de vreme ce aceia vor da socoteală pentru noi.