Mănăstirea greacă ortodoxă Sfanta Ecaterina din Muntele Sinai, se află chiar în locul în care Dumnezeu a apărut lui Proorocului Moise în rug, sub Muntele Sinai in care acesta a primit Tablele Legii. In acest loc se află și moastele sfinte ale Sfintei Mari Mucenite Ecaterina. Aceasta este cea mai veche mănăstire creștină locuită în mod continuu, cu o istorie care poate fi urmărită în spatele a șaptesprezece secole. Manastirea precede diviziunile lumii crestine, originile sale se extind pana la antichitate tarzie.
Mănăstirea nu a fost niciodată distrusă în toată istoria ei și se poate spune că a păstrat intacte calitățile distinctive ale patrimoniului său grecesc și roman. Membrii altor confesiuni creștine au onorat mănăstirea, venind ca pelerini în acest sfânt loc. Dar, încă de la începuturi, locuitorii creștini din Sinai aparțineau lumii vorbitoare grecești și a rămas astfel până în ziua de azi.
Inființată inițial de Împăratul Sfântul Iustinian cel Mare în anul 527, mănăstirea a trecut prin numeroasele schimbări din istoria regiunii, inclusiv invazia islamului, al cărui fondator, Mohamed însuși, a garantat protecția mănăstirii. (Mănăstirea încă mai posedă documentul scris de la Mohamed care dovedește acest lucru.)
În secolul al IX-lea, locul a fost asociat cu Sfânta Ecaterina din Alexandria (ale cărei moaște au fost transportate aici în chip minunat) și a devenit unul din loc de pelerinaj foarte cunoscut. În bibliotecă au fost păstrate numeroase manuscrise antice, această bibliotecă fiind a doua în lume după cea a Vaticanului ca număr de manuscrise. Colecția constă din 3500 de volume în greacă, coptă, arabă, armeană, ebraică, siriacă, georgiană și alte limbi.
De asemeni, aici sunt păstrate un mare număr de icoane vechi, inclusiv faimoasa icoană a Pantocratorului din Sinai (din secolul al VII-lea), dispusă în stânga, și Scara dumnezeiescului urcuș (din secolul al XII-lea), o reprezentare iconică a cărții cu același nume a Sfântului Ioan Scărarul.
Biserica monahală datează din vremea domniei Sfântului Împărat Iustinian. Arhitectul acesteia, Ștefan de Aila, a construit o bazilică din bazalt cu trei aripi separate de coloane masive și cu acoperișul din lemn. Capitelurile coloanelor navei sunt în sculptate în stil corintic. Diversitatea capitelurilo pare să fie mai degrabă o alegere deliberată decât rezultatul folosirii unor componente ale altor clădiri (cum este cazul altor construcții). Bazilica are cinci capele laterale, iar capătul vestic este flancat de turnuri. Rugul sfânt continuă să crească în spațiul de dincolo de capătul estic al clădirii.
Biserica mănăstirii a suferit puține schimbări de pe vremea fondatorului ei. Marele său portal de la vest este încă închis cu ușa din lemn de cedru, veche de 1400 de ani care funcționează perfect, stând în cuiele și balamalele ei inițiale. Acoperișul de lemn al navei, de asemenea din secolul al VI-lea, stă sprijinit pe grinzi care poartă inscripții în onoarea lui Iustinian și a faimoasei sa le soții Teodora. Aceste inscripții au fost menționate de călători încă din secolul al XVIII-lea, dar numai în 1958 o expediție a studiat cu atenție aceste inscripții, punându-le în legătură cu structura bisericii. Inscripția îi menționează pe „preaevlaviosul nostru împărat” Iustinian și pe „răposata împărăteasă” Teodora. Teodora a murit în 548 iar Iustinian în 565, deci biserica a fost finalizată între acești ani.
Mai există în interiorul zidurilor rămășițele unei moschei fatimide din secolul al X-lea sau al XI-lea, construită probabil pentru a îmblânzi autoritățile musulmane ale timpului. Excavații recente în interiorul zidurilor moscheii au scos la lumină dovezi că această clădire datează dinainte de folosirea ei ca moschee, deoarece au fost identificate în structura sa cruci și alte simboluri creștine cu funcții arhitecturale și ornamentale.
Mai există și o capelă mică numită Capela Sfântului Trifon care este folosită ca osuar pentru păstrarea craniilor monahilor adormiți.
În conformitate cu cartea Ieșirii, Moise a trebuit să părăsească Egiptul și a venit să locuiască împreună cu Ietro. În timp ce îngrijea turmele lui Ietro, Moise a descoperit un rug (tufiș) în flăcări.
Moise s-a apropiat de rug și a descoperit că deși acesta ardea, flăcările nu îl consumau (Ieșirea 3,2). Duhul lui Dumnezeu din rug i-a spus: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov” (Ieșirea 3,6). Apoi Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-și scoată încălțările, deoarece pământul de acolo era sfânt.
După aceea, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să vorbească cu faraonul, pentru că El „a auzit strigătele poporului” (Ieșirea 3,7). Dumnezeu a promis că israeliții, pe atunci sclavii faraonului, vor trăi într-o țară în care „va curge lapte și miere” (Ieșirea 3,9). Atunci când Moise și-a exprimat îndoiala că va fi crezut, Dumnezeu i-a dat trei „semne”: toiagul său s-a prefăcut în șarpe; mâna sa s-a umplut de lepră (și s-a vindecat); iar lui Moise i-a spus că dacă acestea nu vor fi de ajuns, el va putea preface apa în sânge. Apoi Dumnezeu a adăugat că El, Domnul „va fi cu el” (Moise), ceea ce l-a încurajat să ceară eliberarea israeliților.
Egeria, o pelerină din Spania din secolul al IV-lea, a relatat următoarele despre această mănăstire:
"A trebuit să intrăm adânc în vale, căci există multe chilii pustnicești și o biserică la locul Rugului. Rugul este verde până în zilele noastre. Acesta este Rugul despre care am vorbit mai înainte, cel din care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise din flăcările focului. Rugul este într-o grădină foarte frumoasă din fața bisericii." (cf. Călătoriile Egeriei, ed. John Wilkinson
Capela Rugului Aprins are hramul Buneivestiri a Maicii Domnului. Acest lucru este ilustrat printr-o icoană a „Maicii Domnului din Rugul Aprins” care o prezintă pe Maica Domnului așezată în Rugul Aprins și ținându-L pe Fiul ei n brațe, cu Moise fiind reprezentat desculț, închinându-se, în stânga. O cruce de mozaic din secolul al X-lea decorează absida capelei.
Altarul capelei Rugului Aprins nu este așezat deasupra sfintelor moaște ale mucenicilor, ca de obicei, ci peste rădăcinile Rugului Aprins. La câțiva metri de capelă, unde a fost transplantat pentru a se putea construi altarul pe rădăcinile sale, rugul este înfloritor. Se spune că acesta este singurul astfel de tufiș care crește în Peninsula Sinai și că orice încercare de a răsădi ramuri ale sale în alte părți a eșuat.
Pelerinii intră în capelă desculți, în amintirea poruncii Domnului către Moise: „Scoate-ți încălțările din picioare pentru că locul pe care calci este loc sfânt.”
Bazilica Schimbării la Față și Sfânta Liturghie
Bazilica Schimbării la Față a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este cea mai mare clădire de cult din întreaga mănăstire, astfel că este centrul vieții sale monahale, unde se slujește cel mai adesea Sfânta Liturghie. Fiind construită din ordinul Sfântului Împărat Iustinian, ușile sale de lemn se numesc Ușile lui Iustinian. Absida sa este decorată cu un uriaș mozaic care îl reprezintă pe Iisus Hristos în timpul slăvitei Sale Schimbări la Față, însoțit de cei doi profeți și de cei trei ucenici care au fost de față la aceasta. Pe iconostas, Bunavestire nu este reprezentată pe Ușile Împărătești; de asemeni, lipsește reprezentarea celor patru evangheliști, cum se obișnuiește în canonul bizantin. În schimb, ei sunt reprezentați împreună cu Maica Domnului, pe partea stângă a ușii. În plus, iconostasul mai cuprinde reprezentări de mucenici, icoana Sfântului Ioan Botezătorul purtându-și capul tăiat și a Sfintei Ecaterina din Alexandria, al cărei atribut iconografic tipic este o roată cu spini de fier (amintind de martiriul ei), ale cărei moaște sunt cinstite în bazilică.
Pelerinii pot participa la slujbe, în special de la orele 6, 9 și 17 Sfânta Liturghie se slujește de la ora 6. Limba folosită la slujire este greaca.
