Acasă Sfintii Parinti Succesiunea apostolică, Autocefalia și Schisma

Succesiunea apostolică, Autocefalia și Schisma

356

În ultimul timp aceste trei subiecte au fost discutate și interpretate de cei rău voitori după bunul lor plac, încercând să inducă în eroare pe cei mai puțin cunoscători. Așadar, ne vedem nevoiți să lămurim și să explicăm acești termeni, pentru a nu mai exista confuzie în rândul credincioșilor.

Succesiunea Apostolică

După cum știm, în Duminica Cincizecimii prăznuim pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a promis Sfinților Apostoli că după înălțarea Sa la cer, le va trimite un Mângâietor, adică pe Duhul Sfânt. În seara zilei în care a înviat Hristos, ucenicii au primit de la El puterea de a ierta păcatele prin primirea Duhului Sfânt. Dar încă nu primiseră Duhul Sfânt în plinătatea Sa. Acest lucru s-a întâmplat după cincizeci de zile de la Învierea lui Hristos. Cu venirea peste Sfinții Apostoli a Duhului Sfânt, a fost întemeiată Biserica. Cu puterea pe care au primit-o de la Duhul Sfânt, Sfinții Apostoli au hirotonit arhierei, preoți și diaconi. Arhiereilor le-a dat puterea de a hirotoni, la rândul lor, preoți și diaconi, pentru a se putea transmite mai departe preoția care se lucrează cu Darul Duhului Sfânt.

În iconografie regăsim icoana Bisericii în momentul înființării acesteia care este reprezentată de Hristos, înconjurat de Sfinții Apostoli, peste care trimite Duhul Sfânt, cel purces de la Tatăl. Așa cum Hristos este unic, asemenea și apostolii săi sunt unici și nu mai pot fi numite alte persoane în rangul de apostoli. După plecarea din lumea aceasta, Hristos și Sfinții Apostoli formează Biserica Biruitoare care este în cer. Dar totuși, ca Biserica să aibă continuitate și pe pământ, trebuia ca Hristos și Sfinții Apostoli să aibă locțiitori pe acest pământ. Această continuitate s-a materializat prin hirotonia de episcopi, preoți și diaconi. Hristos, înconjurat de Sfinții Apostoli, este reprezentat pe pământ de episcop, înconjurat de preoți, care, împreună cu restul clerului și credincioșii, formează Biserica Luptătoare. Toate acestea s-au putut înfăptui datorită lucrării Duhului Sfânt, după cum urmează: Așa cum a promis, Hristos a rugat pe Tatăl să trimită Sfinților Apostoli pe Duhul Mângâietorul, iar Sfinții Apostoli au transmis mai departe Darul Duhului Sfânt, prin hirotonia de arhierei, dându-le și puterea de a transmite acest Dar celor hirotoniți de ei.

Transmiterea Darului Duhului Sfânt de la Sfinții Apostoli, din generație în generație până la noi, se numește succesiune apostolică. Acest lucru înseamnă că dacă mergem de la clericii noștri de azi în trecut, pe firul hirotoniilor, ajungem până la Sfinții Apostoli și implicit la Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt, cu a Căror lucrare a fost întemeiată pe pământ Biserica Luptătoare. Când vorbim de succesiune apostolică, nu neputem gândi la un lucru care este proprietatea unei persoane si pe care acea persoană îl lasă moștenire după moartea sa. Nimeni nu poate pune monopol pe succesiunea apostolică, deoarece aceasta se referă la Duhul Sfânt, și nu noi suntem stăpânii Duhului Sfânt, ci Duhul Sfânt este Stăpânul nostru.

Hristos nu a trimis Duhul Sfânt apostolilor ca aceștia să îl aibă doar pentru ei, ci ca prin ei, toată Biserica să se bucure de Darul Duhului Sfânt. Astfel, succesiunea apostolică nu este proprietatea cuiva, ci este a întregii Biserici, este dovada și încredințarea că Darul Duhului Sfânt lucrează în Biserica noastră așa cum a lucrat și în Biserica primară. De asemenea, Duhul Sfânt nu a venit doar peste unul dintre apostoli, ci a venit peste toți la fel și toți au primit puterea de a-L transmite mai departe prin hirotonii. La fel este și în Biserica noastră, toți episcopii au putetrea de a hirotoni și astfel pot transmite Darul Duhului Sfânt celor hirotoniți.

În concluzie, Darul Duhului Sfânt nu este proprietatea cuiva, și nu se lasă moștenire de la mitropolit la mitropolit, ci El este primit de fiecare cleric la hirotonie. Preoții au puterea ca prin El să săvârșească Sfintele Taine ale Bisericii la care sunt chemați, iar arhiereii, pe lângă acestea, au și puterea de a-L transmite mai departe prin hirotonii. Darul Duhului Sfânt, care a fost primit de Sfinții Apostoli, umbrește toată Biserica noastră și lucrează în ea, iar prin arhiereii noștri, va fi transmis și generațiilor următoare, aceasta însemnând SUCCESIUNEA APOSTOLICĂ.

MENȚIUNE: Puterea de a transmite Darul Duhului Sfânt se primește de arhierei atunci când sunt hirotoniți, și nu de arhiepiscop/mitropolit/patriarh atunci când este înscăunat. Prin urmare, toți arhiereii au această putere, nu doar mitropolitul.

AUTOCEFALIA

Pentru a înțelege acest termen, în sensul său religios, trebuie să vedem etimologia lui. Observăm că acest cuvânt se compune din „auto”+ „kephale” (limba greacă). „Kephale” se traduce prin cap sau conducător, prin urmare „autokephale” sau, în varianta română, „autocefalie”, înseamnă cel care se conduce singur. În sensul religios, acest termen este atribuit unei biserici care nu depinde de altă biserică din punct de vedere ierarhic. Acest termen nu poate fi niciodată atribuit unei persoane, deoarece nu ar avea sens religios.

Ca să atribuim acest sens unei persoane, ar trebui să ne întoarcem în trecut, pe vremea când existau robi. Despre robi nu am putea spune că erau autocefali, deoarece nu se conduceau singuri ci aveau un stăpân care îi conducea. Acest termen ar fi putut face diferența dintre robi și oamenii liberi. Dar în cazul nostru, din punct de vedere religios, nu are sens să atribuim acest termen unei persoane, ci unei Biserici. În cazul în care vorbim despre o biserică autocefală, înțelesul e cu totul altul.

Totodată, pentru a înțelege sensul, trebuie să ne gândim la modul în care s-au format comunitățile de creștini, în primele veacuri creștine. Atunci când se propovăduia evanghelia lui Hristos într-o țară sau o regiune și erau încreștinați primii oameni, li se hirotoneau preoți. Acești preoți erau sub omoforul arhiereului care îi hirotonea. După ce comunitatea de creștini creștea, se vedea necesitatea unui arhiereu care să vegheze neîntrerupt la bunul mers al vieții creștinești, în acea comunitate. Dar această biserică, fiind la început, iar membrii ei nefiind încă încercați în cele duhovnicești, aveau nevoie să fie sub oblăduirea unei biserici mai vechi, ai cărei ierarhi erau experimentați și buni cunoscători ai dogmelor creștine. Abia atunci când comunitatea creștea numeric, când membrii noii biserici erau întăriți în credință și stăpâneau bine dogmele creștine, precum și practica liturgică, se înființa un sinod, se înscăuna un mitropolit și se acorda autocefalie noii biserici. ATENȚIE! Autocefalia se acorda bisericii și nu unui ierarh. Ce reprezenta acest lucru? Autocefalia reprezenta recunoașterea faptului că noua biserică este bine organizată, iar membrii ei stăpânesc bine dogmele creștine și nu mai au nevoie să fie sub îndrumarea altei biserici.

Așa s-a întâmplat cu Biserica Rusă, care a fost o bună perioadă sub îndrumarea Patriarhiei Constantinopolului. Rusia a fost încreștinată în secolul X, iar Biserica sa a fost subordonată Patriarhiei de Constantinopol până în secolul XVI, când i-a fost recunoscută autocefalia. Deci autocefalia s-a acordat Bisericii Ruse și nu unui ierarh sau mitropolit. De aceea, trebuie să nu confundăm și să nu contopim statutul unei biserici cu distincțiile unui ierarh.

S-a vehiculat de asemenea de către cei care „socotindu-se înțelepți, deșertăciune au grăit”, că în Biserica noastră, doar fostul mitropolit are autocefalie. Nimic mai fals! După cum am spus, nu mitropolitul primește autocefalia, ci Biserica. De asemenea s-a mai spus că la primirea autocefaliei, PS Vlasie a primit al doilea engolpion din partea Bisericii Ruse din Diaspora. Vom demonta și această informație falsă, prin relatarea momentului când PS Episcop Vlasie a primit acest însemn distinctiv ce nu are legătură cu autocefalia Bisericii noastre. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1995, pe 31 Iulie (stil vechi) la Mănăstirea Brădițel-Neamț, cu ocazia sfințirii Bisericii Mănăstirii. Acolo, în cadrul Sfintei Liturghii, s-a citit o hotărâre sinodală, din care reiese faptul că ÎPS Mitropolit Demosten (pe atunci episcop), a propus acordarea celui de-al doilea engolpion Preasfințitului Vlasie (pe atunci mitropolit). Iată că acest însemn distinctiv nu are legătură cu autocefalia, ci el a fost acordat la propunerea ÎPS Demosten și cu acordul Sfântului Sinod. De asemenea, ÎPS Demosten a fost cel care a rostit primul expresia specifică acestui eveniment: „Vrednic este!”. Tot ÎPS Demosten a fost cel care i-a așezat pe grumaji, al doilea engolpion Preasfințitului Vlasie. Ca dovadă pentru cele relatate, vom atașa un link ce trimite la documentul video, filmat la acea ceremonie. (https://youtu.be/BMPV3i_7TgY?t=750)

Acum că am înțeles ce înseamnă autocefalia și am văzut că ea nu se acorda unei persoane, ci unei biserici, vom arăta că Biserica noastră nu avea nevoie de acordarea autocefaliei de către o alta biserică. Iată de ce: Biserica noastră nu a fost niciodată subîndrumarea altei biserici iar credincioșii noștri nu erau încreștinați de curând. Bisericile surori au observat dreapta credință păstrată de Sf. Ierarh Glicherie și întreaga noastră Biserică. Astfel ele ne-au recunoscut ca Biserică drept-slăvitoare și au intrat în comuniune liturgică cu noi, dar nu a fost cazul să ne acorde autocefalia, deoarece o biserică de sine stătătoare este deja autocefală. Așa cum nu e cazul să acorzi libertate unui om liber, tot astfel nu e cazul să acorzi autocefalie unei biserici de sine stătătoare. Eventual putem spune că Bisericile surori ne-au recunoscut autocefalia, și nu că ne-au acordat-o.

Credem că cele relatate sunt destul de explicite și nu mai există confuzie pe această temă. De asemenea, sperăm că cei interesați se vor informa cu intenții bune și nu spre a ispiti și a denatura informațiile.

SCHISMA

Schisma este o ruptură în sânul bisericii, atunci când între două sau mai multe grupări de credincioși, apar diferențe în ceea ce privește practica religioasă, eclesiologia, sau unele chestiuni dogmatice. Cea mai mare schismă și cea mai cunoscută, este cea din anul 1054, care reprezintă separararea Bisericii răsăritene sau Ortodoxă, de cea din apus, Catolică. Pentru că cei din apus au adoptat unele erezii și practici religioase nepotrivite pentru o biserică drept-slăvitoare, cei din răsărit au făcut demersuri pentru a corecta aceste greșeli grave. Dar pentru că cei din apus nu au dorit nicidecum să se corecteze, separarea celor două biserici a fost inevitabilă.

Există o serie de canoane ce pedepsesc pe schismatici, cum ar fi: 31 Apostolic, 5 Antiohian, 10, 11 din Cartagina, 1,2 Sinod III și altele. Aceste canoane arată gravitatea greșelilor celor care se dovedesc a fi schismatici și pedepsesc cu caterisirea clericilor și afurisirea mirenilor. Dacă aceștia persistă în schismă, sunt excomunicați definitiv din Biserică.

În ultima vreme, cei care nu cunosc învățăturile bisericești, au tot vehiculat ideea că demiterea din funcție a fostului mitropolit coincide cu schisma. Astfel, ei îi numesc pe toți membrii Sf. Sinod „schismatici”, iar pe PS Vlasie și cei din anturajul său îi numesc „dreptcredincioși”. Noi nu contestăm că PS Epsicop Vlasie este drept credincios, căci până în prezent, nu știm să fi adoptat altă eclesiologie, sau să lepede unele dogme. De aceea admitem că este drept credincios, drept pentru care, face încă parte din Sf.Sinod al Bisericii noastre. Deși cei din anturajul său l-au târât în niște lucruri urâte și străine de Biserică și are de corectat multe greșeli pe care le-a comis, totuși nu putem să spunem că nu este drept-credincios.

Acum să ne oprim asupra acuzației care se aduce asupra membrilor Sfântului Sinod, adică schisma. După cum am spus, schisma înseamnă o ruptură în biserică, o separare între două sau mai multe grupări de credincioși, cu eclesiologii, dogme, sau doctrine diferite. În cazul Bisericii noastre nu putem vorbi de așa ceva. Nimeni nu a schimbat nimic în materie dogmatică sau eclesiologică. Faptul că PS Vlasie a fost demis pentru motive canonice, nu înseamnă că s-a rupt Biserica în două. Odată ce avem o singură Biserică, cum putem vorbi de schismă? Identitatea unui mitropolit nu se poate confunda cu identitatea Bisericii. Biserica este veșnică, pe când funcțiile și rangurile sunt la fel de trecătoare precum cei care le dețin. Atunci când ne rugăm pentru mitropolit la slujbele bisericești, folosim expresia „Mitropolitul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi”. Deci iată că mitropolitul este al Bisericii și nu Biserica a mitropolitului. Faptul că fostul mitropolit a fost demis, nu înseamnă ca s-a adus atingere Bisericii.

Din unele surse am aflat că PS Vlasie Mogârzan, așa cum a primit la slujbă pe unii clerici caterisiți, tot astfel, a mai luat legătura și cu alți clerici caterisiți, precum și cu unele grupări desprinse din Biserica noastră (care se pot numi schismatice), precum și cu alte grupări din afara țării, cu care nu avem comuniune. Dacă, împreună cu cei care îl urmează, va adera la aceste grupări și se vor uni cu ele, atunci vom putea vorbi de o schismă. Dar nu cei care rămân în Biserică sunt schismatici, ci cei care pleacă din Biserică. Dacă membrii Sfântului Sinod ar fi adoptat unele erezii sau o ecleziologie greșită, atunci plecarea Preasfințitului Vlasie ar fi binecuvântată. Dar, atât timp cât Biserica noastră este una drept-slăvitoare și neatinsă de erezii, oricine se rupe de ea face o greșeală și putem vorbi de schismă.

Rugăm pe credincioșii noștri să nu părăsească nicidecum Biserica cea dreptslăvitoare, căci ea este stropită cu sânge martiric și clădită pe osteneala și lacrimile celor cu viață sfântă. Noi făgăduim că nu vom adopta niciodată nimic din ce este potrivnic dogmelor și învățăturilor Mântuitorului și Sfinților Părinți. Am primit în grijă Biserica de la înaintașii noștri și vrem să o păstrăm așa cum au păstrat-o și ei. Vom veghea neîntrerupt și nu vom lăsa lupii răpitori să intre în turma lui Hristos.

Cele explicate mai sus sunt niște chestiuni ce țin de istoria Bisericii, de tradițiile creștinești și de practica religioasă. De aceea rugăm pe credincioșii noștri să nu se mai informeze de la cei care sunt străini de biserică, căci aceștia, pe lângă faptul că nu cunosc tradiția și practica bisericească, mai au și intenția de a stârni confuzie și de a dezinforma.

Dumnezeu să ne lumineze mintea și să ne călăuzească pașii spre mântuire! Amin.

sursa: Manastirea Slatioara