Mânăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mânăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan.
În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte – Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte – Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi.
În România, din cauza divergenţelor de ordin canonic privind trecerea de la calendarul iulian la cel gregorian, în Biserica Ortodoxă Română s-a produs o schismă, care persistă şi astăzi după opt decenii. Ierarhii şi clerul Bisericii nu au căzut de acord, la vremea aceea, asupra canonicităţii schimbării calendarului bisericesc şi, ca urmare, o parte din ei a părăsit Biserica oficială, continuând să ţină calendarul iulian. Între cele două Biserici Ortodoxe din România au existat şi există încă disensiuni grave, urmare a neînţelegerilor din 1924.
Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România nu a fost şi nu este de acord cu revizuirea modernistă a canoanelor şi rânduielilor ecleziastice pe care le-a impus Conferinţa pan-ortodoxă de la Constantinopol din 1923. Acest congres nu s-a ocupat exclusiv de reforma calendarului Bisericii, ci şi de alte ,,probleme canonice şi ecleziologice, asupra cărora urma să-şi formuleze opinia: 1. Mutarea sărbătorilor sfinţilor mari în cea mai apropiată duminică pentru a micşora numărul sărbătorilor din zilele lucrătoare; 2. Impedimentele în săvârşirea cununiei; 3. Cununia clerului (Episcopatul şi cununia, a doua căsătorie pentru diaconii şi preoţii văduvi, ordinea celor două sfinte taine: cununia şi hirotonia); 4. Slujbele bisericeşti; 5. Posturile de peste an; 6. Necesitatea desfăşurării unui congres pan-ortodox anual.
În plus faţă de cele şase puncte de mai sus, au fost ridicate probleme în ceea ce priveşte vârsta canonică pentru hirotonie, tunderea părului şi bărbii clericilor, precum şi portul acestora. Toate problemele prezentate dintre care chestiunea calendarului era primordială, au fost luate în discuţie pe baza tendinţelor inovatoare tipice liberalismului ortodox de după război.
A fost discutată, de asemenea, posibilitatea unirii Bisericilor Ortodoxe şi Anglicane. La cea de-a cincea sesiune a congresului (23 mai 1923), a fost prezent ca oaspete episcopul primat anglican al Oxfordului, Gore, împreună cu pastorul Bexton. Gore a adus la acest congres o petiţie din partea a 5.000 de preoţi anglicani care opinau că nu există nimic care să împiedice unirea cu ortodocşii. El şi-a exprimat imensa bucurie de a fi prezent la congres, ,,unde ne-am întâlnit pentru a discuta diferite probleme bisericeşti şi, mult mai important, problema calendarului”.
De asemenea, însăşi canonicitatea acestei conferinţe pan-ortodoxe este pusă la îndoială. La sesiunile congresului au luat parte nouă reprezentanţi: şase episcopi, un arhimandrit şi doi laici. Constantinopolul a fost reprezentat de Patriarhul Meletie al IV-lea ca preşedinte, Mitropolitul Callikos al Cizicului şi laicul V. Antoniadis, profesor la Institutul Teologic din Halki. Din Cipru a fost delegat Mitropolitul Vasilie al Niceei (mai târziu patriarh ecumenic între anii 1925-1929). Biserica Serbiei a avut doi reprezentanţi: Mitropolitul Gavriil al Muntenegrului şi Milutin Milankovitch, laic şi profesor de matematică şi mecanică la Universitatea din Belgrad. Biserica Greciei a fost reprezentată de Mitropolitul Iacov al Drachului, iar Biserica României de către arhimandritul Iuliu Scriban.
Arhiepiscopul Alexandru (Nomolovsky) al Americii de Nord şi al Insulelor Aleutine, care la acel moment avea un statut canonic neclar (Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora i-a adus acuzaţii canonice serioase), a fost, de asemenea, prezent la lucrările congresului, deşi nu a reprezentat practic nici una din Bisericile Ortodoxe.
La congres a luat parte şi Arhiepiscopul Anastasie (Gribanovsky) al Chişinăului şi Hotinului, membru al Sinodului Bisericii Ruse din diaspora, care era la acea vreme în Constantinopol. El a anunţat la prima sesiune din 10 mai 1923 că nu avea ,,instrucţiuni clare din partea ierarhilor ruşi de la Karlovtsy în ceea ce priveşte problema calendarului”, părăsind curând această întâlnire neobişnuită.
A numi acest forum bisericesc ca fiind ,,pan-ortodox” este, folosind cuvinte blânde, aroganţă. Reprezentanţii celorlalte trei Patriarhii, ale Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului, au refuzat să ia parte la acest forum. Biserica Rusă, Biserica Bulgariei (pe care patriarhul ecumenic a considerat-o a fi schismatică la acea vreme) şi Arhiepiscopia Sinaiului, de asemenea, nu au trimis delegaţi. Este notabil faptul că mai mult de jumătate din Bisericile locale nu au fost reprezentate, ca şi faptul că autoritatea celor care au participat este îndoielnică.
Pentru a concluziona asupra celor de mai sus am putea conchide: În acord cu sfintele canoane, problemele bisericeşti de importanţă locală şi generală trebuie să fie discutate exclusiv de către un Sinod Episcopal, care are turme şi dioceze, nu de ,,congrese”, ,,adunări” sau ,,conferinţe”. Din punct de vedere ecleziologic, Congresul ,,Pan-Ortodox” din Constantinopol a fost necanonic în organizarea, autoritatea şi instituirea sa. Prin urmare, deciziile sale, luate în numele întregii Biserici Ortodoxe, nu au nici o autoritate şi nici o semnificaţie pentru Bisericile Ortodoxe locale. Mai mult, conţinutul deciziilor se află în contradicţie vădită cu sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe.
Prin urmare, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România se dezice de hotărârile luate la Congresul de la Constantinopol din 1923, printre care se numără schimbarea calendarului şi intrarea în mişcarea ecumenistă; ierarhii Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România consideră de cuviinţă a nu se abate, în nici un fel, de la Tradiţia Sfinţilor Părinţi, acest lucru presupunând nu numai neabaterea de la dogmele Bisericii Ortodoxe, ci şi cea de la canoanele celor şapte Sinoade Ecumenice şi Locale.
