Slujba Sinodiconului Ortodoxiei 2018 – (II)

362

Sinodul local din Constantinopol care a avut loc în anul 842, întărind hotărârile dogmatice ale Sinodului al VlI-lea A-toată-lumea, a înfiinţat sărbătorirea anuală a biru­inţei Ortodoxiei asupra eresurilor. Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, care se afla în fruntea Soborului, a alcătuit în acest scop o rânduială deosebită a Dreptei Credinţe. Odată cu răspândirea credinţei celei curate a ortodoxiei, această rânduială s-a înrădăcinat în întreaga împărăţie a Răsăritului Creştinesc, iar această pravilă începu să se săvârşească pretutindeni în întâia duminică a Postului Mare sub numele de slujba «Rânduielii Duminicii Ortodoxie» mai întâi de către arhiereii eparhiilor în catedrale, ca apoi, câştigând norodul spre buna învăţătură şi înţelepţire, a ajuns a fi săvârşită şi de parohiile bisericilor şi de stareţii mănăstirilor.

Acest text al Sinodiconului este scris la sfârşitul unui manuscris al Faptelor Apostolilor, Epistolelor şi Apocalipsei, cu titlul: «Definiţia (Horos) celui de-al 7-lea Sf. Sinod». Textul Sinodiconului este scris frumos cu roşu şi negru şi ne-a parvenit însoţit de notaţia ecfonetică. Textul a fost intenţionat pentru a fi cântat cu solemnitate, aşa cum se citesc Apostolul sau Evanghelia, şi nu pur şi simplu citit. O serie de nume, mai ales cele ale lui Simeon Stâlpnicul şi Teodor Studitul, au o importanţă deosebită. Cuvintele: «Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor. împărate ceresc, apără-i pe cei pământeşti!» sunt după cât se pare, specifice acestui manuscris. Cele 7 paragrafe numerotate sunt numerotate astfel pe marginea manuscrisului.

Datori suntem lui Dumnezeu ca o dată pe an să-I aducem mulţumire în acea zi când am redobândit Biserica lui Dumnezeu, s-au dovedit dogmele adevăratei credinţe şi s-au aruncat hulele răutăţii. Urmând ziselor prooroceşti, învăţăturilor apostolice, şi înte- meindu-ne pe cele din Evanghelii, ne adunăm în această zi de prăznuire. Căci Isaia spune că ostroavele vor fi înnoite către Dumnezeu, înţelegând prin ostroave – bisericile nea­murilor, prin biserici nu măreţele lăcaşuri bisericeşti, ci plinătatea celor ce cu credinţă şi evlavie se roagă în ele cu laude şi cântări.

Apostolul îndeamnă la acelaşi lucru, când ne porunceşte ca «aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm», şi spunând că «oricare s­a făcut întru Hristos, făptură nouă este» – să ne înnoim. Apoi sunt cuvintele Domnului, care trebuiesc luate profetic: «Si se făceau atunci înnoirile în Ierusalim, şi era iarnă», a spus El. Prin iarnă se înţelege: fie cea duhovnicească (iarna) potrivit căreia neamul jidovesc ridică vârtejuri de sete de sânge şi turbare împotriva Mântuitorului nostru, fie ceea ce tulbură simţurile trupeşti când se schimbă vremea şi se face ger.