„Nimeni sa nu va insele printr-o prefacuta smerita cugetare” ( Col. 2, 18), a spus Sfantul Apostol Pavel. Adevarata smerita-cugetare sta in ascultarea si urmarea lui Hristos (Filip. 2, 5-8).
Adevarata smerita-cugetare este intelegerea duhovniceasca. Ea este un dar al lui Dumnezeu; ea este lucrarea harului Dumnezeiesc in mintea si in inima omului. Este si o „smerita-cugetare” dupa bunul plac al omului: pe aceasta si-o alcatuieste pentru sine sufletul iubitor de slava desarta, sufletul amagit si inselat de invatatura mincinoasa, sufletul care se linguseste pe sine, sufletul care cauta maguliri din partea lumii, sufletul care nazuieste cu totul spre sporirea lumeasca si spre desfatarile lumesti, sufletul care a uitat de vesnicie, de Dumnezeu.
Smerita cugetare” pe care si-o scorneste omul ” dupa bunul sau plac este alcatuita din fel de fel de nenumarate tertipuri prin care trufia omeneasca se straduieste sa capete slava smeritei-cugetari de la lumea oarba, lumea care iubeste cele ale sale, de la lumea care preamareste viciul atunci cand viciul isi pune masca virtutii, de la lumea care uraste virtutea atunci cand virtutea se infatiseaza privirilor sale in sfanta ei simplitate, in sfanta si neclintita supunere fata de Evanghelie.
Nimic nu este atat de vrajmas smereniei lui Hristos ca „smerita cugetare” dupa bunul plac, care a lepadat jugul ascultarii fata de Hristos si, savarsind furt de cele sfinte, slujeste satanei sub acoperamantul unei fatarnice slujiri lui Dumnezeu.
Daca vom privi neincetat la pacatul nostru, daca ne vom stradui sa-1 vedem in amanuntimea lui, nu vom gasi in noi insine nici o virtute – nu vom gasi nici smerita-cugetare. Cu adevarata smerenie se acopera adevarata si sfanta virtute; asa isi acopera frumusetea, cu basmaua, fecioara infranata; asa se ascunde, prin catapeteasma, sfanta sfintelor de privirile gloatei.
Adevarata smerita-cugetare inseamna un fel de a fi evanghelic, obiceiuri evanghelice, un fel de a gandi evanghelic.
Adevarata smerenie este o taina Dumnezeiasca: ea este de neatins pentru faptele omenesti. Fiind cea mai inalta intelepciune, ea pare nebunie pentru intelegerea trupeasca.
Domnul Iisus descopera Dumnezeiasca taina a smereniei adevaratului Sau ucenic, care sade pururea la picioarele Sale si ia aminte la cuvintele cele de viata facatoare. Si descoperita fiind, ea ramane ascunsa: ea este de netalcuit pentru cuvantul si limba omeneasca.
Smerenia este viata cereasca pe pamant. Harica si minunata vedere a maretiei Dumnezeiesti si a nenumaratelor faceri de bine ale lui Dumnezeu catre om, cunoasterea prin har a Rascumparatorului, urmarea Lui cu lepadare de sine, vederea adancului pierzaniei in care a cazut neamul omenesc – iata semnele nevazute ale smereniei, iata primele trasaturi ale acestei camari duhovnicesti zidite de catre Dumnezeul- Om.
Smerenia nu se vede pe sine smerita. Dimpotriva, ea vede in sine multa trufie. Ea se ingrijeste ca sa afle toate ramurile acesteia; aflandu-le, descopera ca inca au mai ramas foarte multe de aflat.
Preacuviosul Macarie Egipteanul, pe care Biserica il numeste cel Mare, pentru virtutile sale cele covarsitoare si mai ales pentru adanca lui smerenie, Parinte purtator de semne si purtator de Duh, a spus in inaltele, sfintele si tainicele sale omilii ca cel mai curat si mai desavarsit om are in sine ceva trufas. (Omilia 7, cap. 4).
Acest bineplacut al lui Dumnezeu a atins cea mai inalta treapta a desavarsirii crestine, a trait intr-o vreme imbelsugata in sfinti, 1-a vazut pe Antonie cel Mare, cel mai mare dintre sfintii monahi, si a spus, totusi, ca el nu a vazut nici un om care sa poata fi numit desavarsit pe deplin si in adevaratul inteles al cuvantului (Omilia 8, cap. 5). Smerenia cea mincinoasa se vede pe sine smerita: se mangaie in chip caraghios si jalnic cu aceasta vedere amagitoare, pierzatoare de suflet.
Satana ia chip de inger de lumina; „apostolii” lui iau chip de Apostoli ai lui Hristos (Cor. 9, 13-15); invatatura lui ia chip de invatatura a lui Hristos; starile care vin din amagirile lui iau chip de stari duhovnicesti si harice; trufia si slava sa desarta, amagirea de sine si inselarea nascute din acestea iau chipul smereniei lui Hristos. Ah ! Unde s-au ascuns de nefericitii visatori, de visatorii ce in chip jalnic sunt multumiti de sine si de starile lor de amagire de sine, de visatorii care socot ca se desfata si sunt fericiti, unde s-au ascuns de acestia cuvintele Mantuitorului: „Fericiti cei ce plang acum, fericiti cei ce flamanzesc acum si vai voua, celor ce sunteti acum satui, vai voua celor ce radeti acum” (Luca 6, 21,25).
Smerenia este invatatura evanghelica, virtutea evanghelica, puterea tainica a lui Hristos. Dumnezeu S-a aratat oamenilor imbracat intru smerenie si acela dintre oameni care se va imbraca intru smerenie, se va face asemenea cu Dumnezeu. (Sfantul Isaac Sirul).
„Daca voieste cineva sa vina dupa Mine”, vesteste Sfanta Smerenie, „sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Mat. 16, 24). Altminteri este cu neputinta a fi ucenic si urmator al Celui Ce S-a smerit pana la moarte, pana la moartea pe cruce. Acesta a sezut de-a dreapta Tatalui. Acesta este Noul Adam, Incepatorul de neam al sfintei semintii a celor alesi. Credinta in El inscrie in numarul celor alesi; alegerea se primeste prin sfanta smerenie, se pecetluieste prin sfanta dragoste. Amin!
