Înalt Preasfințitul Vlasie - Arhiepiscop si Mitropolit

E-mail Print PDF

Arhiepiscop și Mitropolit Vlasie Mogârzan este cel de-al patrulea mitropolit, în sens cronologic, al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, succesor şi fiu duhovnicesc al regretatului Mitropolit Silvestru Onofrei.

Se naşte în localitatea Slatina, un alt „mic Nazaret", la 18 octombrie 1941, primind din botez numele de Vasile. Din tânără vârstă îmbrăţişează viaţa monahală, întrând în obştea mănăstirii Slătioara, în vremea stăreţiei Ieroschimonahului David Bidaşcu, al cărui nume se leagă de viaţa şi suferinţele Sfântului Glicherie. Vreme îndelungată Dumnezeu îi încearcă răbdarea lăsând ca sufletul lui să treacă prin multe încercări, pe care le depăşea numai luând aminte la trăirile şi sfaturile Sfântului Glicherie sau a multor alţi părinţi, vieţuitori în obştea mănăstirii. După 11 ani de ucenicie în obştea mănăstirii Slătioara, în anul 1968, de ziua Sfântului Alipie Stâlpnicul, primeşte darul călugăriei, fiind tuns de către Sfântul Glicherie, pe atunci Mitropolit al BORSV, primind numele de Vlasie. Ca un alt Alipie Pustnicul avea să fie veghetor asupra sufletelor omeneşti, ocârmuindu-le pe cărarea dreptei credinţe. În acelaşi an, de ziua Sf. Prooroc Avacum, este hirotonit diacon, primind Harul diaconiei prin ruga şi punerea mâinilor Î.P.S. Silvestru Onofrei. De aici înainte avea să-şi împartă timpul între ascultările mănăstireşti şi slujbele bisericeşti. Se dovedeşte a fi un bun pedagog, iniţiază cursuri de cântări psaltice, dar şi un autodidact, nopţile şi micile frânturi de timp liber, folosindu-le pentru studiul Sfintei Scripturi şi Scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

În anul 1981, la 31 iulie, de ziua Sfântului şi Dreptului Evdochim, chiar în ziua lăsatului de sec pentru postul Naşterii Maicii Domnului, este hirotonit preot de către Î.P.S. Silvestru. De aici înainte, pentru ieromonahul Vlasie, avea să înceapă o vreme de sec, atât la propriu, cât şi la figurat, preoţia spunându-şi cuvântul din plin. Dumnezeu i-a ajutat să fie la unison cu durerile şi neajunsurile, celor care-i cereau sfatul, din mila lui Dumnezeu se oglindeau în sufletul lui blândeţe, înţelegere, înţelepciune, compătimire, dojană ... şi nu în ultimul, rând harisma oratoriei. Sfătuia cu înţelepciune, se ruga pentru izbăvirea celor căzuţi, cerea de la Dumnezeu mântuire lumii, propovăduia cu sârguinţă şi stăpânire de sine cuvântul lui Dumnezeu, sau ... certa cu blândeţe.

La 25 aprilie 1984 este ales stareţ al Mănăstirii Slătioara. Conflictele cu lumea atee a comunismului se înteţesc, atât pe plan spiritual, duhovnicesc, dar şi social. În calitate de stareţ, este silit de către comunişti să expulzeze din mănăstirea Slătioara pe toţi fraţii şi călugării aflaţi sub 50 de ani. Răspunsul lui este prompt şi concis : „Nu i-am chemat eu la mănăstire, nu-i pot scoate eu. Cine i-a chemat la călugărie, Acela să-i scoată". Chemarea pentru fiecare călugăr era de la Dumnezeu, şi de aceea Dumnezeu a fost alături de ei întotdeauna.

Un an mai târziu, la 29 iulie 1985 este hirotonit arhiereu, de către Î.P.S. Silvestru şi P.S. Demosten Nemţeanul. Lucrarea Harului Sfântului Duh, cât şi capacităţile intelectuale îl dovedeşte a fi un bun duhovnic, psiholog, vorbitor cu Dumnezeu prin tainica rugă a minţii, dar şi un spirit organizator, vădit în plinătatea sa, abia după anul '89, când Biserica Ortodoxă de Stil Vechi dezbracă haina torturii comuniste.

Imediat după trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Silvestru, P.S. Episcop Vlasie Mogârzan este numit Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, instalarea sa, având loc în următoare duminică de după Paşte. După evenimentele din decembrie 1989, dat fiind faptul că Biserica se bucura de libertate religioasă, situaţie aproape fără precedent de-a lungul istoriei ei, Î.P.S. Mitropolit Vlasie este admis la cursurile Universităţii Tradiţionaliste Ortodoxe din Etna, California. Situaţia pastorală a fiilor duhovniceşti nu a reprezentat un obstacol în faţa studiilor din California, iar la 1 ianuarie 1995, Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Vlasie primeşte licenţa în studii teologice din partea „The Center for Tradiţionalist Orthodox Studies, St. Gregory Palamas Monastery", din Etna, California.

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com